Invitat la emisiunea "Ultimul cuvânt", de la postul B1 TV, şeful guvernului s-a plâns că a fost ascultat, iar convorbirile sale au fost transmise presei, pe surse, de către DNA. Ponta a fost ironic cu DNA, spunând: "m-au înregistrat pe mine, normal că şi-au făcut treaba".EVZ vă prezintă cele mai importante declaraţii ale lui Victor Ponta.
Cele mai importante declaraţii ale lui Victor Ponta, din emisiunea al cărei invitat permanent este jurnalistul Ion Cristoiu.
- Aş fi vrut când se vorbeşte de activitatea guvernamentală să se facă de la Palatul Victoria.(N.Red: Întrebat de ce a dorit ca interviul să se desfăşoare la sediul guvernului)
- Sunt şocat de ideea că s-a comis un atentat atât de aproape de noi, la Burgas. Îmi exprim solidaritatea cu familiile victimelor. Am vorbit cu preşedintele în exerciţiu, Crin Antonescu, dânsul decide dacă se convoacă CSAT. Am discutat şi cu serviciile speciale, s-au luat deja măsuri.Pentru măsuri nu sunt de comunicat populaţiei. Deocamdată pentru România nu este nici un semnal.
- Am avut o şedinţă CSAT cu preşedintele Băsescu, deciziile s-au luat în consens. Când e vorba de politică externă, siguranţă naţională, ne-am coordonat, nu pot fi acuzat...
- Raportul MCV s-a referit la ultimii cinci ani. Ceea ce a privit activitatea guvernului s-a cuprins în cele 11 întrebări la care am răspuns în scris, oficial.Eu mi-am asumat şi lucruri care nu ţineau de guvern, cele două ordonanţe dezbătute azi în parlament. Nu toţi colegii din USL au fost de acord cu opinia mea. Mulţumesc parlamentarilor că au fost alături de mine. Nu înţeleg de ce PDL a plecat din sală. Antonescu a promulgat legea referendumului, deşi avea altă opinie.
- Ţinând cont de faptul că nu este duminică mi s-a părut de bun simţ să prelungeşti programul. Tactica să nu vină oamenii la vot a ţinut în viaţă guvernul Boc, nu se făcea cvorumul pentru moţiunea de cenzură. Cu cât vin mai mulţi oameni la referendum cu atât mai bine. Cred că este o situaţie imposibilă dacă 90% din cei care vin la refrendum votează pentru demitere, iar Băsescu revine la Cotroceni.
- Coabitarea depinde 99% de Băsescu. În prima lună şi jumătate eu am fost cel mai blând cu Traian Băsescu, dintre politicienii de la USL. Răspunsul preşedintelui a fost atât de dur încât şi eu am ajuns la concluzia că trebuie să mergem la popor. La 29 iunie, eu l-am sunat pe preşedintele Băsescu, şi i-am spus că eu oricum merg la Bruxelles, la liderii socialişti. I-am spus: vă rog să-mi daţi mandat de reprezentare. A fost o mică bătălie. A fost clar că era imposibil să găsim o soluţie de coabitare. Eu nu mă duceam dacă preşedintele se ducea la intrare (la sediul Consiliului European). I-am spus ambasadorului Motoc să-i dea pinul preşedintelui Băsescu, dacă va veni.
- Sistemul constituţional este o maşină cu două volane: preşedintele şi premierul. După 2009, practic toată puterea a aparţinut unui singur om. Bătălia mea a fost pentru a reechilibra şi a nu mai da unui singur om...În Consiliul European, toată discuţia despre Siria a fost unul, două minute. Eu am considerat că putem să rebalansăm puterea.
- Un Traian Băsescu care se întoarce la Cotroceni după ce pierde rău de tot, de data asta poporul nu-l mai vrea.
- Referendumul va fi organizat perfect.
- Eu l-am căutat pe Barroso, pe Rompuy. Singurul care m-a refuzat grosolan a fost liderul grupului PPE, Joseph Daul.
- Duminică am avut întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii şi mi-a spus că ministrul de Externe poate avea o discuţie privată cât alimentează avionul. Vroiam să fie informat. A fost iniţiativa ambasadorului. Pe 27 voi avea o altă întâlnire la Londra.
- Problema principală este cu o anumită atitudine în presă, nu împotriva mea, împotriva României. Asta va dura în timp. După 29, sper, îmi doresc ca dl Băsescu să nu mai aibă comportamentul fanariot: poate îl decapitează pe asta şi te pune pe tine.
- Presa română a şi manipulat foarte mult. Avem o problemă pentru că Europa trece prin zonă mari frământări şi exista tendinta tarilor din Nord de a spune: gata, nu mai vrem probleme.
- Sincer nu cred că vom putea coabita (cu Traian Băsescu). Blocajul va continua.Va trimite legile la Curtea Constituţională, noi vom avea iniţiative economice, el le va critica. Cea mai tăioasă discuţie a fost când i-am spus că vrem să dăm banii pensionarilor.
- O să rămân premier cât nu va fi un vot în parlament împotriva mea. Dacă va câştiga la masa verde? Eu voi duce acest proiect politic la bun sfârşit împreună cu Crin Antonescu.
- Bag mâna în foc că Crin Antonescu mă va desemna premier după alegerile din noiembrie.
- Dacă Emil Boc era premier nu trecea moţiunea de cenzură. Împotriva lui Ungureanu am făcut una şi a trecut.
- Am discutat şi cu dl Oprea, şi cu ceilalţi, şi am considerat că dincolo de lucrurile care ne-au separat este important să reunim PSD-ul şi să rămânem cu o singură formaţiune pe stânga. Probabil o parte din parlamentarii UNPR se vor regăsi (pe liste).
- Faptul că eu vreau să beau o cafea cu un om care mi-a fost şef, ne ştim familile, soţiile, cu domnul Bălan. În februarie habar nu aveam că voi fi prim-ministru. Nu, nici vorbă (să-i fi propus ceva procurorul Bălan). Dimpotrivă, ştiind că este prietenul meu. ştia că nu poate să ajungă în nici o funcţie, fiind prietenul meu. Faptul că apare în presă de la DNA pe surse, convorbire a primului-ministru, nu-i un lucru normal. M-au înregistrat pe mine, normal că şi-au făcut treaba.
- În momentul în care medicii sunt anchetaţi...Ştiţi foarte bine procesul medicilor din 1952, noroc că a murit Stalin. Nu cred că este normal să bagi medicii în aceste bătălii. Nu am ţinut legătura cu familia lui Adrian Năstase. Telefoanele mele sunt ascultate.
- Plagiatul: Având în vedere că azi comisia de etică a deliberat şi mâine va da un verdict nu doresc să mai comentez. Politic nu m-a afectat.Comisia Naţională de Etică m-a convocat, celelalte nu.
- Căderea leului o putem opri oprind atacul din interior, pe 29 cred că aceste acuzaţii vor înceta. De pe 30 pe 4 avem vizita FMI, sunt convins că rezultatele vor fi extrem de bune, meritul este a lui Florin Georgescu. Va linişti pieţele financiare.
- Ce, puteam să-i zic lui Cătălin Voicu să nu vină? Nu era necesară, nici nu puteam să-i zic lui Cătălin Voicu să nu vină.
- Pragul de 50% a fost maximul de ajutor pe care Occidentul putea să-l dea lui Traian Băsescu. Eu nu m-aş întoarce niciodată dacă aş pierde un referendum.
CITIŢI ŞI:
- Ponta către miniştri: Demontaţi "propaganda fascistă" pe tema raportului MCV! VIDEO
- Tromboanele lui Crin Antonescu şi Victor Ponta
- Ziua cea mare pentru Ponta. Universitatea amână verdictul, CNE a luat o decizie dar o ţine ascunsă
- Ponta: Raportul Comisiei Europene este echilibrat