Președintele PSD, Victor Ponta, pare să fi băut apă după colegul său Adrian Solomon. Deși l-a urecheat pe deputatul care i-a prezis premierului Ungureanu soarta lui Aldo Moro, liderul social-democrat a avut niște comentarii cam în același stil în legătură cu actuala Putere.
Ponta a făcut această declarație comentând situația restituirii către pensionari a sumelor reținute sub formă de CAS și dând vina pe actuala Putere că a recurs la tertipuri procedurale. "Gândiţi-vă că am pierdut cinci luni. În luna noiembrie aceste Comisii (de Sănătate şi de Muncă, n.r.) prin votul majorităţii lor, au dorit să rezolve problema şi Anastase nu a vrut. Deci ce răspundere? Ce să spun? Nici dacă-i împuşti nu e suficient", a spus Ponta, conform mediafax.ro.
Întrebat dacă ar putea exista o răspundere penală, Ponta a replicat: "Câte penale mai are Roberta Anastase? Ce să facem? Celor 2,2 milioane de pensionari trebuie să li se ceară scuze, să li se repare prejudiciul cauzat prin incompetenţă şi ticăloşie. Pentru că retrimiterea de două ori la Comisie e mai mult decât incompetenţă, e ticăloşie". Președintele PSD a calificat-o pe Anastase drept "o persoană dispusă la un nivel oricât de jos al ilegalităţilor"
Ponta a mai comentat că miniştrii Muncii şi Sănătăţii nu au venit astăzi la audierile pe această temă din Comisiile parlamentare de resort, deşi au fost chemaţi, pentru că, probabil, îşi strâng lucurile din birouri înainte de dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură depus ede opoziţie. "Asta este responsabilitatea Guvernului actual. Este un Guvern pe ducă. Probabil că oamenii îşi strâng lucrurile din birouri", a spus Ponta. Deputaţii PSD şi PNL din comisiile de sănătate şi de muncă au pus astăzi în acord OUG 107/2010 cu decizia Curţii Constituţionale, hotărând că pensionarii vor plăti la stat contribuţia de 5,5% doar dacă au pensii mai mari de 740 de lei. Totodată, aceştia au aprobat un amendament care prevede că sumele reţinute în mod incorect din pensii vor fi restituite,începând cu data adoptării OUG, eşalonat, până la data de 31 decembrie 2012. La lucrările celor două comisii au fost prezenţi doar deputaţii PSD şi PNL, cei ai Puterii lipsind. CITIȚI ȘI:
- Roberta Anastase îl atacă pe Ponta la bona filipineză
- Pensionarii îşi vor primi banii reţinuţi din contribuţia la sănătate până la sfârşitul anului
- Ameninţările de gangster ale deputatului PSD Solomon