Victor Ponta, despre autostrada Comarnic – Brașov, uitată de toate Guvernele aflate la putere: „Erau gata contractele, pe noi nu ne costa nimic”

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Victor Ponta, fost premier al României, a vorbit despre lucrările inexistente în cazul autostrăzii dintre Comarnic și Brașov, despre care spune că a fost un proiect de infrastructură ignorat de toate partidele aflate la guvernare.

Victor Ponta a explicat motivele pentru care autostrada dintre Comarnic și Brașov nu a mai fost finalizată, fiind vorba de o investiție de 1,7 milioane de euro pentru 46 de kilometri.

Victor Ponta, „dezvăluiri” despre indicii de corupție care au blocat lucrările la autostrada Comanic - Brașov

„Erau gata contractele, pe noi nu ne costa nimic și înainte să anunț semnarea a venit Băsescu și a zis sunt indicii de corupție și ne amenința cu DNA-ul, cu pușcăria și toți funcționarii s-au speriat. După mine au mai fost șapte premieri și eu cred că toți șapte au zis: Ce și-a luat-o prostul ‘ăla.. nu ne-o mai luăm și noi.

După mine au mai fost prim-miniștrii așa: Cioloș, Grindeanu, Tudose, Dăncilă, Orban, Cîțu și Ciucă. Ai mai auzit pe vreo unu să mai zică ceva de Comarnic – Brașov? Erau gata contractele și atenție nu cu chinezi, nu cu turci, că ne sar ăștia în cap. Cei mai mari erau Vansip – francezi, Strabag – austrieci, Aktor – greci, care au făcut multe și mari [n.a. proiecte și autostrăzi] și am zis gata, ok, să anunțăm semnarea, după care a venit Băsescu și a zis sunt indicii de corupție”, a declarat Victor Ponta.

Victor Ponta, despre anchetele Laurei Codruța Kovesi

Victor Ponta a sugerat că fostul președinte al României, Traian Băsescu, ar fi pus-o pe Laura Codruța Kovesi, șefa DNA la acel moment, să le creeze dosare tuturor celor care doreau să demareze lucrări prin CNADNR.

„Contractul era cum sunt în toată Europa. Ei pun taxă la autostradă. Nu-și închipuie nimeni că din taxa aia din 2 lei 5 lei 7 lei cât în ei își acoperă ei cei 1,7 miliarde. Era o chestiune de trafic, nu se acoperă, Guvernul plătește o taxă de disponibilitate. Adică, tu ai încasat din taxa aia de la cetățeni 100 de lei, de fapt, tu trebuia să încasezi, ca să-ți recuperezi banii 150 de lei. Îți mai dau eu 50 lei de la buget. Ăsta deal [n.a. afacere]! Era copiat.

Sincer să fiu, în prostia mea am zis băi, ok, au pus-o pe Kovesi, ne-a anchetat pe toți, i-a luat pe toți. Au fugit toți de la CNADNR și am zis bine, hai că voi câștiga alegerile, pleacă Băsescu și ne apucăm în ianuarie. Nu eram convins că o să câștig, dar eram convins că oricine vine după Băsescu, nu e așa nebun ca Băsescu. Adică DNA-ul, dacă știa ceva, zicea ia semnați mă contractul, luați banii să vă prindem în flagrant. El ne-a anunțat dinainte că se cercetează și că urmează să se întâmple ceva grav”, a mai adăugat Victor Ponta, conform Gândul.ro.