Primul ministru Victor Ponta i-a cerut astăzi ministrului Transporturilor, Ovidiu Silaghi, să-i transmită secretarului de stat Horaţiu Buzatu că nu-i plac glumele acestuia, potrivit Agerpres.
"Spuneţi-i secretarului dumneavoastră de stat că nu îmi plac glumele domniei sale, să şi le ţină pentru el, cu lumea de apoi şi cu alte lucruri de genul ăsta, şi vă rog să aveţi grijă să luăm banii celor care sunt de vină că n-avem gata autostrada aşa cum trebuia să o avem pe 30 iunie", i-a spus Ponta lui Silaghi în cadrul şedinţei de guvern. Afirmaţia premierului vine în contextul în care Horaţiu Buzatu a răspuns, în cadrul unei vizite pe şantierul autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, la întrebările jurnaliştilor privind data când se va putea circula: "Ştiţi cum e, siguri nu putem fi niciodată. S-a anunţat şi sfârşitul lumii, dacă nu ma îndoiesc, undeva la sfârşitul acestei luni (iunie - n.r.). Dacă vine sfârşitul lumii înainte, atunci nu vom mai putea circula".