Fostul premier Victor Ponta a venit cu o reacție categorică la adresa Olandei și Austriei, după ce a fost blocată intrarea României la spațiul de liberă circulație Schengen.
Ponta a spus că problema invocată de Austria pentru a ne respinge intrarea în Schengen, cea a migrației, a fost doar un pretext, o problemă mai mult superficială.
Austria a fost singura țară care a votat împotriva României, invocând că peste 70.000 de migranți au ajuns în țara lor ilegal, pe la noi. Olanda a votat împotriva noastră doar pentru că România era la pachet cu Bulgaria.
Victor Ponta, reacție după respingerea României la Schengen
„Olanda a fost cea mai şmecheră. Mie-mi place ca noi îi injuram doar pe olandezi şi austrieci. Dar Olanda a fost cea mai șmecheră. Ei știau foarte clar ca nu se poate decupla Bulgaria de România. Si au zis „noi votăm contra Bulgariei, de fapt votăm contra României”, a spus Victor Ponta.
Acesta a susținut că oricum migranții vin prin Grecia, Italia și Spania, iar granița dintre Turcia și Bulgaria e cea mai bine păzită. De asemenea, el a mai subliniat că și politica Europei e aberantă, având în vedere că noi primim în fiecare zi refugiați ucraineni.
„Austria nu a zis să nu îi primim pe ucraineni, să nu-i primim pe ăia din sud care trec prin România. Păi nu prea sunt din ăia din sud, chiar nu sunt. Sunt pe ruta Balcanilor, ţările de sud. Este clar că discuţia asta a fost un pretext, dar faptul că nici nu s-au chinuit să zică ceva mai deştept, arată lipsa lor de respect și siguranţa că nu li se întamplă nimic”, a mai spus Victor Ponta la România TV.
Ponta acuză clasa politică pentru eșecul Schengen
După respingerea României la Schengen, Victor Ponta a ținut să-și expună punctul de vedere, spunând că pentru eșec este de vină clasa politică de la noi. El este sigur că nimeni, din actuala echipă guvernamentală, dintre cei care au gestionat procesul de aderare la Spațiul Schengen nu va fi considerat responsabil pentru eșec. Nimeni nu va demisiona și nu va renunța la funcția pe care o deține acum.
„Nu o să-și dea nimeni demisia. Să zică domnul Bode că am încercat, nu ne-am calificat, asta e. Putin e de vină. Oricine, dar niciodată noi, doar Putin. Eu cred că România e reprezentată de niște domni care stau preș la oricine. Acum s-au șters și ei (austriecii – n. red.) pe preș. Nu găsesc alt motiv. Așa văd eu lucrurile, din păcate acolo suntem”, a declarat Victor Ponta.