Al Ittihad, formaţia pregătită de Victor Piţurcă, a pierdut categoric, în deplasare, derby-ul Arabiei Saudite, cu Al Hilal, fosta trupă a lui Laurenţiu Reghecampf, scor 0-3.
În urma acestui meci, Piţurcă a înregistrat cel mai usturător eşec de când antrenează în eşalonul saudit. Al Hilal a deschis scorul prin Thiago Neves, în minutul 33, iar în a doua repriză acelaşi jucător a majorat scorul la 2-0, în minutul 58. Fosta echipă a lui Reghecampf a închis tabela după 12 minute. Al Shamrani a punctat în urma unei lovituri de la 11 metri.
La Al Ittihad au evoluat şi cei doi foşti stelişti, Lucian Sânmărtean şi Lukasz Szukala, integralişti, iar cel din urmă a încasat şi un cartonaş galben, în minutul 69. Pentru Piţurcă a fost a 7-a înfrângere în toate competiţiile, unde a mai înregistrat 8 victorii şi 3 egaluri.
După acastă înfrângere, Al Ittihad rămâne pe locul 4 în campionat, cu 45 de puncte, la 12 lungimi de liderul Al Nasr.