Victimele accidentului ministrului Chițoiu, conduse pe ultimul drum

Slujba de înmormântare a celor doi soți care au murit în urma accidentului în care a fost implcat și fostul ministrul Daniel Chițoiu va avea loc duminică.

„Cu regret vă anunțăm trecerea în neființă a doua suflete dragi din familia noastră, Pristavu Haralambie și Elisabeta. Trupurile neînsuflețite sunt depuse la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Trivale”. Slujba de înmormantare va avea loc duminică 29 decembrie la ora 12:00, iar înhumarea trupurilor va fi la Cimitirul Sfântul Gheorghe”, au anunțat rudele celor doi soți, conform jurnaluldearges.ro.

Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii au ajuns la o primă concluzie, aceea că Daniel Chițoiu, care era singur în mașină, ar fi pătruns pe contrasens, urmând ca o decizie clară să fie luată după finalizarea investigațiilor.

Fostul ministru de Finanțe, Daniel Chițoiu, a fost rănit, joi, după ce a fost implicat într-un accident soldat cu moartea a două persoane, soț și soție, în localitatea Cotmeana, județul Argeș.

Conform martorilor, o mașină a pătruns pe contrasens și s-a lovit frontal de un alt autoturism. O femeie, de 73 de ani, și un bărbat, de 82 de ani, au murit în urma impactului, iar alte două persoane au fost rănite, au transmis polițiștii.