Viceprimarul Capitalei: CEL MULT UN bloc poate fi reparat cu banii Guvernului pentru reabilitatea clădirilor CU BULINĂ

Programul de acțiuni pentru 2015 privind consolidarea clădirilor cu bulină roșie, aprobat de Guvern în ultima ședință, are alocat pentru acest an ,colosala,, sumă de 5 milioane lei pentru finanțarea acestui program, la nivelul întregii țări”, scrie Cornel Pieptea, viceprimar al Capitalei, într-un comunicat de presă.

„Astfel, potrivit planurilor guvernamentale, în anul 2015 ar urma să înceapă lucrările la 25 de imobile construite înainte de anul 1977 cu destinația apartamente de locuit și pentru alte 48 va demara procedura de expertizare tehnică”, mai menționează în comunicat. 

Potrivit acestuia, în București există peste 186 de clădiri care trebuie și îndeplinesc condițiile legale pentru accesarea programul de consolidări. 

„Dacă adăugăm și faptul că reabilitarea unui astfel de imobil costă, în medie, circa 5-6 milioane lei, ajungem la concluzia că din banii alocați de guvern poate fi reabilitat complet în acest an maxim un imobil la nivelul întregii țări. La un calcul sumar, suma de 5 milioane împărțită la cele 25 de imobile, va ajunge probabil pentru montarea schelelor și organizarea de șantier”, mai scrie în comunicat. 

În cazul Buucreștiului, situația nu este cu nimic mai bună nici la nivelul proiectului de buget avansat de Sorin Oprescu în vederea reabilitării imobilelor încadrate în clasa I de risc seismic, remarcă viceprimarul. 

„Prin cele 10,6 milioane lei propuse se dorește continuarea lucrărilor pentru 3 imobile, demararea propriu-zisă a lucrărilor de consolidare pentru 4 imobile, iar pentru alte 17 vor fi elaborate proiectele tehnice necesare”, mai scrie acesta.