Vicecampioana ASA Târgu Mureș a intrat în colaps

Ocupanta locului secund în Liga I este la un pas să se dezintegreze, din cauza problemelor financiare, iar antrenorul Dan Petrescu va pleca la finalul meciului cu Steaua, din Supercupă

ASA Târgu Mureș, vicecampioana ultimului sezon al Ligii I, s-a dovedit a fi doar un balon de săpun. Ardelenii au început să se dezintegreze cu o săptămână înainte de startului noului campionat și riscă să se desființeze.

Dan Petrescu pleacă în China

Problemele au început după ce procurorii DNA au început să cerceteze modalitatea în care au fost cheltuiți banii publici, la ASA, în ultimele luni. În primăvară, edilul Daniel Florea a fost audiat, iar surse din anturajul echipei au spus că și viceprimarul Claudiu Maior a dat explicații în fața procurorilor.

Oamenii legii au cerut instanței blocarea conturilor clubului, iar oficialii și-au exprimat poziția într-un comunicat care nu prevestește nimic bun.

ASA Târgu Mureș a încheiat ultima ediție a Ligii I pe locul al doilea, la trei puncte distanță în spatele Stelei

„În aceste condiţii, conducerea clubului va regândi strategia viitoare a întregii echipe, dar prioritar va fi achitarea restanţelor către jucători şi către personalul aflat sub contract. De asemenea, conducerea clubului îşi reafirmă atitudinea sa de totală transparenţă şi colaborare pentru clarificarea cât mai urgentă a cazului”, au spus conducătorii vicecampioanei. În acest context, antrenorul Dan Petrescu, cel care i-a preluat pe ardeleni în această vară, a decis să-și rezilieze contractul după meciul de mâine, cu Steaua, din Supercupa României. „Bursucul” a primit o ofertă la echipa chineză Jiangtsu Sainty și va semna pentru un contract anual de 2,5 milioane de euro.

Trebuie să joace în Liga Europa

Cutremur este și la nivelul lotului, pentru că majoritatea fotbaliștilor își caută deja alte echipe mai stabile din punct de vedere financiar. Venit în această vară la ASA, Vasile Maftei a plecat deja de la vicecampioni. „Ne-au propus să ne plătească câte 30% din salariu, iar restul de 70% în februarie sau la finalul anului. Trebuia să ne decidem până azi. (n.r.-ieri), înainte de a înregistra contractele la LPF. Eu am ales să plec și am reziliat contractul pe cale amiabilă”, a explicat fundașul, pentru Dolce Sport.

Pentru că a terminat pe locul al doilea al Ligii I, ASA trebuie să participe în acest sezon în turul trei preliminar al Ligii Europa.