Zeci de localități din sudul țării se confruntă, de aproape două săptămâni, cu una dintre cele mai aspre și capricioase ierni din istorie. Iar ninsorile și viscolul din ultimele zile au transformat județe precum Buzăul și Vrancea într-un peisaj desprins parcă din documentarele despre comunitățile izolate din Siberia sau Groenlanda.
Reporterii EVZ au reușit să ajungă în satul Săgeata, județul Buzău, unde sătenii n-au mai aşteptat vola şi plugul, au pus mâna pe lopeţi şi vor să dea gata nămeţii, măcar pe cei din curte.
Săgeata e sub cod portocaliu, iar sătenii dorm cu lopeţile lângă pat. "Dacă am fi avut vreo trei rânduri de copaci prin jurul comunei, n-ar mai fi fost probleme", se gândeşte Nicu Pahomi, un bărbat care are casa fix la marginea satului şi se bate cu zăpada de la începutul lunii. "Aici bate vântul mai tare şi vara, asta e problema", explică bărbatul.
Nămeţii din curte sunt atât de mari încât păşeşti peste gard. "Ca să ajung la găini am făcut o copcă în nămeţi, iar porcii i-am dus la un vecin. Ne-am organizat şi noi ca de o iarnă grea şi aşteptăm să treacă", spune Nicu.
CITIȚI ȘI:
- Autostrada București-Constanța și zeci de drumuri naționale, închise de viscol. VEZI HARTA INTERACTIVĂ!
- VISCOL peste jumătate din România. VEZI aici cum va fi vremea în zilele următoare
- Coşmarul din nămeţi: românii care dorm în iglu
- Prefectul Vrancei a luptat cu iarna şi a căzut la datorie