Masa principală a zilei ne prinde în preajma colegilor, în detrimentul familiei. Dacă nu recuperăm acest timp, riscăm ca „acasă” să devină un banal loc de odihnă.
Chemarea prelungă a mamei „la masăăăă” aduna, la prânz, toată familia în bucătărie şi nimeni nu punea lingura în ciorbă până când „echipa” nu era completă. Astfel de momente au rămas o simplă amintire a celor ce şi-au trăit copilăria şi tinereţea în comunism, când, la ora 15.30 se încheia ziua de muncă. Capitalismul a adus însă programul prelungit, iar prânzul în familie s-a transformat în masă alături de colegi la cantina companiei sau în prilej de relaţionare şi iniţiere de afaceri, mai ales pentru vânzători, antreprenori şi directori de firme.
Acum, doar chiorăitul stomacului sau un prânz de afaceri programat cu săptămâni în urmă mai dau semnul „la masăăă”. Iar copiii ale căror mame se sacrifică pentru carieră le spun bonelor sau educatoarelor de la „after school” „saru’ mâna pentru masă, c-a fost bună şi gustoasă”.
Alo, ce mănânci azi?
De trei ani de când sunt căsătoriţi, Mirela şi Dan au luat prânzul împreună doar duminica şi în concedii. Ea mănâncă la birou, el în maşină, având un serviciu care implică multe deplasări şi muncă sâmbăta.
„Eu am fost crescută într-o familie în care prânzul se lua obligatoriu acasă, cu felul unu, felul doi şi desert, cu mama care stătea până seara târziu să gătească pentru a doua zi şi care nu ne lăsa să ne ridicăm de la masă până nu terminam tot din farfurie. Noi nu ne vedem decât seara, nu am timp să gătesc, iar principalul furnizor de mâncare este supermarketul sau restaurantul. Iar singurul mod de relaţionare cu soţul în timpul mesei este discuţia la telefon”, spune Mirela. După trei ani de serviciu, mama ei o întreabă constant: „Cum de te mai ţine bărbatul dacă nu îi pui zilnic mâncarea în farfurie?”, întrebare care rezumă clar diferenţele de mentalitate generate de trecerea anilor şi de schimbarea regimului de viaţă.
Lipsa de acasă trebuie compensată
Chiar dacă masa principală a zilei nu mai este moment de întâlnire şi relaţionare cu familia, în weekend, concedii şi de sărbători aceste momente de relaţionare nu trebuie să lipsească. Altfel, există riscul înstrăinării de familie, iar casa - locul unde pui capul pe pernă între două zile de muncă.
“În trecut, când membrii familiei obişnuiau să petreacă mai mult timp împreună, masa de prânz în comun ţinea de normalitate, cu atât mai mult cu cât nu existau atât de multe tentaţii care să-i facă să se angajeze în alte activităţi”, explică psihologul Eleonora Şimon. În zilele noastre, timpul redus petrecut acasă face ca eforturile pentru a ţine o familie închegată să fie mai mari, completează psihologul. “Relaţiile trebuie construite şi alimentate mereu, în aşa fel încât membrii familiei să nu fie nevoiţi să caute căldura şi sprijinul la serviciu sau în altă parte”, atenţionează Eleonora Şimon.
Discuţiile personale se mută la slujbă
Pe de altă parte, la serviciu, masa de prânz a devenit mai mult decât un simplu proces de hrănire: se leagă sau se sudează prietenii, se fac destăinuiri şi, mai mult, se conturează proiecte şi afaceri.
“Grupul de prieteni se confundă cu cel al colegilor de serviciu, mai ales în cazul celor care petrec foarte mult timp la muncă. Tot din cauza lipsei timpului, dar şi a faptului că interacţionează într-un mod plăcut cu colegii, discuţiile personale se mută din cadrul familial la serviciu”, a observat Mihaela Lefter, specialistă în reusurse umane.
Încărcătura emoţională a mesei de prânz
Dacă masa de prânz este doar un moment de bifat pe parcursul unei zile, contează prea puţin dacă este servită acasă, la serviciu ori în oraş. Pentru cupluri şi familii cu copii, însă, acestea au şi o încărcătură emoţională. „Nevoia de a ne exprima şi de a fi ascultaţi este specifică fiecăruia şi căutăm mereu mediul propice pentru acest lucru. Se poate întâmpla să îl găsim la serviciu, când luăm masa alături de colegi şi este foarte uşor să alunecăm pe panta aceasta, iar acasă să nu mai fim dispuşi la conversaţie”, atenţionează psihologul Eleonora Şimon.
„Fiecare partener trebuie să dea dovadă de flexibilitate şi să găsească soluţii. Nu contează neapărat că petrec puţin timp împreună şi că nu mănâncă la aceeaşi masă, contează calitatea timpului petrecut în familie”, conchide psihologul.