Ana și Diana erau prietene și colege de facultate. Viața le adusese împreună din motive care, cel puțin la prima vedere, scapă înțelegerii, dar cine suntem noi să cârcotim la rânduielile universului?
Ana era un amestec armonios de frumusețe și feminitate care o făcea irezistibilă chiar și pentru cele mai închistate gusturi.
Privind-o pe Diana, aveai strania senzație că viața abuzase de tinerețea ei, ținând un suflet minunat captiv într-un trup pe care toată lumea îl refuzase. Era o fărâmă de om cu ochi mici și păr din abundență, cu trăsături șterse și palide ce păreau desenate de un pictor orb care și-a șters pensula de pânză, irosind culorile.
Avea un nas mare, de câine blând, iar obrajii își întindeau cu greu pielea pe oasele proeminente ale feței.
-Vrei să fim prietene? A întrebat-o Ana într-o zi.
Diana a încremenit, strangulată de emoție, ochii i se mișcau într-una, nesiguri pe ce vedeau, iar urechile purtau spre creier ecoul vocii care o întrebase atât de firesc : vrei să fim prietene?
-N-am avut niciodată o prietenă.
-Atunci eu voi fi prietena ta. Mă cheamă Ana.
-Pe mine Diana.
Obișnuită dintotdeauna cu singurătatea care o rodea ca o haină grea, Diana era atât de emoționată, încât simțea că o doare .
În scurtă vreme deveniseră de nedespărțit. Se mutaseră împreună pentru a împărți chiria, iar Ana o învățase să se machieze și să facă lucruri femeiești care până atunci îi fuseseră străine.
-Trebuie să arunci la gunoi hainele astea. Arată ca niște saci care în loc să te îmbrace, te acoperă.
Cu o bucurie naivă, fata cea urâtă se lăsa modelată. Poate vă întrebați de ce se implicase
Ana în această prietenie ciudată.
Nimic mai simplu – pentru că avea nevoie de mintea strălucită a Dianei, care a ajutat-o să treacă fără probleme toate examenele.
Ba chiar acceptase să își schimbe numele pe lucrarea de la examenul de licență și așa se face că Ana terminase facultatea ca șefă de promoție. Uimitor, pentru o ființă mediocră cum era ea.
Este uimitor felul în care Diana acceptase să își pericliteze viitorul doar de dragul unor fărâme de atenție pe care o ființă profitoare ca Ana i le arunca.
La examenul de licență obținuse un rușinos 6,50, dar nu mai conta. Doar nu era să o certe pe Ana că nu se străduise să învețe măcar de un 7.
-Nota asta o să te urmărească toată viața, îi spusese un profesor, dezamăgit de rezultatul Dianei. Oriunde vei merge să te angajezi, lumea te va judeca privindu-ți nota de la absolvire.
Reușita Anei de a fi șefă de promoție i-a deschis porțile unei firme la care nici nu îndrăznise să spere că va lucra vreodată.
-Angajăm doar absolvenți de top, așa că așteptăm maximul de la tine, a încurajat-o cel cu care dăduse interviul.
-N-am să vă dezamăgesc, a exclamat Ana.
Diana, în schimb, nu reușise să-și găsească niciun loc de muncă, dar măcar Ana era fericită.
Fericirea nu a durat mult, pentru că postul primit cerea pricepere și abilități pe care Ana nu le avea, iar acest lucru începea să trezească suspiciunea șefilor.
-Trebuie să mă ajuți cumva, Diana. Nu voi face față la firmă fără tine. O să încerc să își găsesc ceva de lucru în firmă. Am auzit că e liber un post de arhivar.
-Ar fi minunat să putem lucra împreună, se entuziasmase Diana. Accept orice, numai să fim împreună.
Cu farmecul ei, Ana reușise să obțină pentru Diana un loc de muncă în firmă. Era salvată. Diana putea accesa lucrările și documentele de care avea nevoie ca să poată construi proiectele la care prietena ei nu se pricepea câtuși de puțin.
În câteva luni Ana era văzută ca un om cheie în firmă, iar până la sfârșitul anului primise promisiunea că va beneficia de o mărire de salariu.
Directorul general ținuse morțiș să o cunoască, după ce auzise numai cuvinte de laudă la adresa tinerei care ,pe lângă faptul că era foarte frumoasă, avea și o minte strălucită.
Întâlnirea dintre cei doi a fost atât de plăcută, încât au decis să o repete, dar într-un cadru mai intim.
Au urmat invitații la cină, plimbări târzii, nopți încinse, promisiuni de promovare, care au contribuit din plin la succesul Anei. Diana se temea de această relație periculoasă, mai cu seamă pentru că domnul director general era un bărbat însurat, iar soția acestuia era unul dintre acționarii importanți ai firmei.
-Ana, îți dai seama ce o să se întâmple dacă află nevastă-sa?
-Mi-a promis că va divorța de ea în câteva luni.
-Și tu chiar îi crezi minciunile ? așa fac toți bărbații ca să atragă femeile prostuțe în patul lor.
-Cum îți permiți să mă faci proastă? A izbucnit Ana. Dacă vrei să știi, noi chiar ne iubim, iar tu ești geloasă pentru că niciodată vreun bărbat nu se va uita la tine.
Chestia asta duruse, dar Diana a pus-o pe seama jignirii ei inițiale.
-Nu te supăra Ana, nu am vrut să spun că ești proastă.
-Mai bine proastă decât urâtă ca tine! a continuat Ana. Dacă nu eram eu și acum trăiai singură în gaura ta de monstru.
-Ana, acum chiar ești rea. Hai să încetăm această discuție, a oprit-o Diana, gâtuită de lacrimi.
-Vreau să încetăm prietenia asta stupidă dintre noi. M-am săturat. Nu te-am plăcut niciodată, dacă vrei să știi. M-am folosit de tine ca să am note mari la facultate, iar în firmă aveam nevoie de un sclav care să îmi facă proiectele.
-Ana, iartă-mă pentru tot ce am zis. Poti să continui relația cu el, te rog nu lua în seamă ce am spus, se tânguia Diana.
-Ești patetică, pur și simplu îmi provoci greață.
Diana tremura ca o cârpă, iar inima i se zbătea ca într-o menghină. Ana o strivise ca pe un gândac, iar acum voia să o părăsească.
O săptămână în șir a plâns, strângând în brațe o bluză pe care Ana o uitase în apartament. În ziua a șaptea a fost sunată de cineva din firmă, să vină să își ia lucrurile personale- fusese concediată.
Cum lacrimile i se epuizaseră din pricina Anei, nici nu mai putea să plângă. Simțea nevoia de aer, veștile astea o sufocau.
A ieșit afară în papuci și pijamale, dar la etajul unu s-a întâlnit cu vecinul de vizavi care, văzându-i starea de tulburare a oprit-o din drum :
-Buna Diana, ești bine?
-Cu mine vorbești?
-Da. Ai pățit ceva?
-Nimic. Sunt bine.
Spunând asta s-a clătinat, prăbușindu-se pe scări.
Bărbatul a reușit să o ridice și o ducă în siguranță în apartament.
-Stau cu tine până îți revii. Vrei un pahar cu apă?
-Vreau să pleci.
-Nu te pot lăsa în starea asta. Ai vreo prietenă care să vină la tine?
-Dă-mi pace. Nu-mi trebuie prieteni interesați.
-Dar nu am zis că sunt prietenul tău. Cred că știu prin ce treci. Șase luni mi-a luat să trec peste o despărțire. Apropo, eu sunt Virgil.
-Bați câmpii, nu m-am despărțit de nimeni. De unde știi cum mă cheamă ? eu nu te cunosc .
-Suntem vecini de trei ani, normal că îți cunosc numele.
-Ești dubios, te rog să pleci, a insistat Diana.
-Bine, fie. Am plecat.
Când se afla în pragul ușii, Diana l-a chemat înapoi :
-Întoarce-te!
I-a prins dimineața vorbind și povestind.
-Sfatul meu este să te rupi de această femeie care s-a folosit de tine într-un mod mizerabil, a conchis Virgil.
-Vreau să mă răzbun, trebuie să plătească pentru tot răul pe care mi l-a făcut.
-Ce ai în minte ?
-Vreau să o denunț la poliție. Examenul de licență la care a obținut nota zece nu este scris de ea. Va rămâne fără diploma, iar asta va fi cea mai dulce răzbunare.
-Realizezi că te inculpi și tu dacă declari asta. Un expert va compara scrisul și își va da seama cine este autorul.
-Nu-mi pasă, atâta timp cât Ana își va pierde diploma sunt fericită. Iar mâine dimineață toți angajații din firmă vor găsi în email fotografiile domnișoarei cu domnul director general.
-Ești diabolică!
Planul a mers așa cum își propusese Diana. Ana a fost demascată și condamnată la închisoare cu suspendare, iar diploma de licență anulată. Aceeași soartă a avut-o și Diana.
Dar măcar era răzbunată!