Principalul și unicul suspect al anchetatorilor, a fost Neluțu Măciucă. Toți martorii audiați îl indicau ca fiind ultima persoană ce s-ar fi aflat în preajma Ionelei în ziua în care fata plecase de acasă.
-Acum, să vă spun drept, domnule polițist, tot satul știa că lui Neluțu al meu îi plăceau astea mai tinere, mai copile, mai necoapte. Păi eu de câte ori nu i-am zis – ia-ți tată, una de seama ta, că ajungi la pușcărie pentru corupere de minori. Dar asta nu înseamnă că băiatul meu e un criminal!
Tatăl lui Neluțu nu părea deloc surprins de acuzațiile care i se aduceau băiatului. Vorbea în fața anchetatorilor de parcă le-ar fi spus povești, cu ochii pierduți undeva, în negura amintirilor pe care încerca să le evoce.
-A fost un băiat trist încă de când a venit pe lume. N-avea prieteni, nu se juca, nu l-am văzut o dată râzând. Dar nici nu-l învinovățesc- maică-sa a fugit de acasă și m-a lăsat cu el pe cap. Ce știam eu despre cum se crește un copil? Nu știam nimic.
Deloc impresionați de cuvintele bărbatului, procurorii au decis să-l pună sub acuzare pe Neluțu Măciucă pentru omor.
Raportul medico legal făcut în grabă stabilise că moartea Ionelei Haiduc fusese violentă și se datorase asfixiei mecanice prin obturarea căilor respiratorii superioare.
-Citește ce scrie aici! I-a întins polițistul concluziile medicului legist.
Neluțu a luat hărtiile și-a aruncat nepăsător ochii peste scrisul îngroșat care stabilea concluziile și a ridicat din umeri :
-Așa și ?
-Citește cu voce tare concluziile, a țipat polițistul, care cu greu se abținea să nu-l pocnească.
-Arsurile constatate sunt postmortale și pot fi consecința arsurii cu flacăra, a mormăit Neluțu, deloc impresionat.
-De ce-ai ars-o, mă nemernicule? Nu ți-a fost de ajuns să o violezi și să o omori? La părinții ei te-ai gândit, mă? Cum o s-o pună în sicriu așa desfigurată?
-N-am violat-o! s-a apărat Neluțu. Uite ce scrie aici doctorul : organele genitale sunt carbonizate, motiv pentru care starea de virginitate nu poate fi controlată.
Polițistul i-a smuls hârtiile din mână și l-a lovit cu ele peste față :
-Măi analfabetule, acum te dai priceput ? pușcărie pe viață o să faci, ascultă la mine!
-N-am violat-o!
-Minți ! am găsit un prezervativ folosit la fața locului. Și, ce să vezi? Analizele criminaliștilor spun că firele de păr din interior sunt ale tale. Dacă mai spui că n-ai violat-o, o să am grijă să ajungi curva tuturor când te duc ăștia la penitenciar.
Adevărul era că anchetatorii, prea grăbiți, nu ceruseră un test ADN pentru acel prezervativ găsit în apropierea trupului Ionelei.
Se mulțumiseră cu raportul pe care institutul de criminalistică îl întocmise, dar ale cărui concluzii erau mai mult decât incerte : ,, firele de păr recoltate din interiorul prezervativului prezintă elemente de asemănare în privința caracteristicilor morfolgice cu firele de păr recoltate din regiunea pubiană a numitului Neluțu Măciucă. Pe prezervativul pus la dispoziție s-au evidențiat urme biologice, dar cantitatea insuficientă de probă nu a permis determinarea grupei sanguine.,,
-Nu-mi place ce scrie în raportul ăsta! Nu-mi place deloc. Dacă dăm peste un judecător zelos, tot cazul se duce de râpă, se plângea procurorul.
Conștient că probele din dosar nu erau suficiente pentru a-l acuza pe Neluțu Măciucă, procurorul avea nevoie de mărturisirea criminalului. Iar recunoașterea crimei a venit exact când aveau mai mare nevoie de ea.
Câțiva ani mai târziu, Neluțu Măciucă avea să acuze presiunea și bătăile pe care le-a îndurat pentru a fi convins că trebuia să admită că a omorât-o pe Ionela Haiduc.
Mărturia criminalului ocupa loc de cinste în actul acuzatorial al procurorilor, alături de expertiza criminalistică care stabilea că firele de păr găsite în prezervativ ar fi putut fi ale inculpatului. Dar la fel de bine puteau aparține și unei alte persoane, dar cine mai stătea să se impiedice de aceste detalii ?
Iată ce recunoscuse acuzatul : ,,m-am întâlnit cu minora Haiduc Ionela pe valea râului, în zona peșterilor. Mi-a mărturisit că se certase cu părinții și intenționa să fugă de acasă. La un moment dat minora mi-a propus să întreținem relații sexuale, dar eu am refuzat pentru că era doar un copil. Cu toate acestea am acceptat să mă excite manual, dar am folosit un prezervativ ca să nu o murdăresc. Toate lucrurile acestea le-am făcut în peștera unde a fost găsit cadavrul. Ulterior ne-am certat, iar minora m-a insultat, moment în care am sufocat-o. nu i-am dat foc intenționat.,,
Urmărirea penală se încheiase răsunător, făcându-l pe procurorul de caz mândru că reușise să obțină regina probelor – mărturisirea criminalului, care confirma întreaga teorie a acuzării.
Cazul era pregătit să ajungă la judecată. Neluțu Măciucă fusese convins că singura lui opțiune era aceea a recunoașterii. Avocatul său, în pledoaria finală a cerut clemență judecătorului :
-Domnule președinte, onorat complet, este adevărat că omorul s-a săvârșit, dar inculpatul nu a intenționat niciun moment să suprime viața victimei. A fost doar un accident regretabil, nu putem vorbi despre o crimă. Priviți-l pe inculpat, domnule președinte. E o mână de om, îi lipsesște acel sânge rece care circulă prin venele criminalilor. A avut o copilărie plină de privațiuni, a fost lipsit de dragostea maternă și a îndurat bătăile crâncene ale unui tată alcoolic. Acest om a cunoscut suferința și, credeți-mă, nu există pedeapsă mai mare pentru el decât să trăiasă cu gândul că această fețită a murit din cauza lui.
-Inculpatul, aveți ultimul cuvânt, i-a spus judecătorul.
Trecuse mai bine de un an de la moartea Ionelei, iar în timpul judecării procesului Neluțu fusese arestat preventiv. Urmele detenției se ghiceau pe chipul lui, iar ochii de un albastru tulburător parcă voiau să spună altă poveste decât cea creionată de avocat. Dar gura și conștiința erau mai puternice, iar acuzatul s-a apropiat de microfon și a vorbit cu glas stins :
-Regret tot ce s-a întâmplat. A fost o greșeală. Las la aprecierea dumneavoastră pedeapsa pe care veți considera că o merit.
18 ani de pușcărie a fost o veste care l-a zguduit pe Neluțu Măciucă din temelii. Avocatul îi promisese altceva.
-Nu trebuia să recunosc nimic, urla Neluțu furios. Am picat ca prostul în capcana lor.
-Vom face apel, încerca avocatul să-l îmblânzească. Să așteptăm motivarea. E important să știm pe ce și-a bazat judecătorul condamnarea .
-Eu nu mă duc 18 ani la pușcărie! Nu mă duc!
Deși pedeapsa fusese un succes pentru acuzare, ea nu se baza deloc pe probele considerate de procuror infailibile. Judecătorul nici nu amintea de acea expertiză criminalistică, ale cărui concluzii aiuristice riscau să invalideze întreaga acuzare.
În realitate, nu exista nicio probă directă care să-l acuze pe Neluțu Măciucă de crimă.
Nemulțumiți de această primă condamnare, atât procurorii, cât și Neluțu au declarat apel.
Procurorii, realizând, cu întârziere, că Ionela era minoră, au cerut ca fapta să fie considerată omor calificat, având în vedere imposibilitatea victimei de a se apăra. Cereau pedeapsa maximă- detențiunea pe viață.
Acuzatul Neluțu voia achitarea, considerându-se o victimă a sistemului inchizitorial care îl obligase să recunoască o crimă de care nu avea habar.
-Chinurile, bătăile, presiunea psihologică la care a fost supus inculpatul Neluțu Măciucă, fac din acesta o persoană vulnerabilă și incapabilă să mai discearnă adevărul de ficțiune, susținea avocatul în motivele de apel. Vă mărturisesc, onorat complet, că nu am știut nicio clipă prin câte a trecut clientul meu, întrucât organele de urmărire penală au avut grijă să-l amenințe și să-i inoculeze acea teamă care îți încleștează gura.
Aceste argumente au fost convingătoare pentru judecătorii curții de apel, astfel că s-a decis retrimiterea dosarului la prima instanță pentru o nouă judecată.
Era o primă victorie pentru acuzatul Neluțu Măciucă.
Confruntat din nou cu toți martorii care îl acuzau, acesta i-a combătut vehement. Și-a retras declarațiile în care recunoscuse crima și a prezentat noului judecător o cu totul altă versiune a faptelor.
Însă proba care a spulberat actul de acuzare a fost testul ADN cu privire la firele de păr găsite în acel blestemat prezervativ.
Concluziile specialiștilor ar fi zguduit și mințile cele mai acuzatoriale : ,,este exclusă identitatea ADN-ului extras din prezervativ cu cel extras din sângele numitului Neluțu Măciucă. ,,
În fața acestei descoperiri, mama Ionelei a leșinat de durere.
-O să scape! Criminalul o să scape! Urla biata de ea, simțind că moartea copilei avea să rămână nerăzbunată.
Dar veștile proaste nu se opreau aici. Analizele ADN scoseseră la iveală faptul că există posibilitatea ca ADN-ul victimei să fie cel identificat pe prezervativ. Cu alte cuvinte, cineva o violase pe Ionela Haiduc, dar nu acuzatul Neluțu Măciucă.
Oamenii începeau să empatizeze cu inculpatul :
-Săracul Neluțu! L-au băgat la pușcărie pe nedrept și ucigașul adevărat umblă liber.
Dar dacă acel prezervativ nu avea nicio legătură cu crima? Dacă anchetatorii se aruncaseră asupra lui ignorând alte probe, mizând, fără niciun temei, că este legătura dintre moartea fetei și cel acuzat de crimă?
Procurorii fuseseră atât de disperați să găsească un vinovat, încât făcuseră greșeli nepermise.
S-au hotărât să ceară o contraexpertiză ADN la Institutul de medicină legală din București.
Rezultatul mult așteptat a demonstrat, o dată în plus, diletantismul și gravele erori ale anchetei inițiale.
Acel prezervativ nu conținea profilul ADN al victimei, dar nici al acuzatului.
Proba cheie a acuzării nu avea nicio legătură cu cazul.
Achitarea și eliberarea lui Neluțu Măciucă au venit ca o normalitate anticipată de toată lumea.
Lipsa unui mobil al crimei, excluderea prezervativului din probatoriu, obținerea unei recunoașteri prin tortură, au fost hotărâtoare pentru judecător.
Neluțu era un om liber și un criminal nedovedit. Incompetența, nepriceperea și superficialitatea anchetatorilor aveau să schimbe destinele unor oameni care speraseră în dreptate.
Cu argumente neconvingătoare, procurorii au atacat achitarea lui Neluțu Măciucă, acuzându-l pe judecător de lipsa unui rol activ în descoperirea adevărului.
Dintr-o dată, existența acelui prezervativ nu era singura probă a acuzării. Desigur, mai exista și recunoașterea smulsă în condiții dubioase, care pălea dramatic în fața expertizei ADN.
-Domnule procuror, vă legați de recunoașterea clientului meu. Dar ați uitat, probabil, că în acea declarație, luată sub tortură, inculpatul vorbea despre faptul că a folosit prezervativul. Ori rezultate experetizei ADN demonstrează altceva, cu totul altceva- că inculpatul a fost obligat să mintă. Acel prezervativ a fost folosit de o persoană care nici până la această oră nu a fost identificată. E demonstrat științific! Iar în fața științei, chiar și o mărturisire își pierde importanța. Și atunci cum mai puteți susține că există dovada crimei?
Procurorul fusese încolțit cu argumente solide de către avocatul acuzatului.
-Domnule avocat, din câte îmi amintesc, a ripostat procurorul, la prima judecată chiar dumneavoastră ați susținut vinovăția celui pe care azi îl ridicați în slăvi. Ați spus sau nu că inculpatul a ucis victima, dar a fost un accident ?
-Domnule președinte, observ că procurorul de ședință a terminat cu acuzarea inculpatului și a trecut la avocat. Acest proces nu este despre mine, ci despre un nevinovat care a stat arestat preventiv 13 luni. Cine îi va da viața irosită înapoi? Cine îi va spăla reputația târâtă prin mocirla unei anchete nelegale ?
Verdictul judecătorilor curții de apel a fost uluitor : inculpatul Neluțu Măciucă a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor calificat.
Nici nu apucase să se sature de gustul libertății, că fusese din nou aruncat în pușcărie.
-Cum e posibil una ca asta, domnule avocat? Urla Neluțu. Ce justiție e asta care azi mă condamnă, mâine mă achită și poimâine mă condamnă iar ?
-Nu te îngrijora, vom face recurs la Curtea Supremă.
Impresionați și convinși de multiplele vicii ale acestui dosar ce părea să nu se mai sfârșească, judecătorii supremi au trimis cazul la rejudecarea primei instanțe. Totul trebuia reluat de la zero.
Trecuseră deja trei ani de când moartea Ionelei Haiduc aștepta un răspuns.
Martorii începeau să uite șirul poveștii, declarațiile lor erau din ce în ce mai vagi. Puterea acuzării se diminua cu fiecare termen de judecată.
O pâlpâire neconvingătoare de argumente ce se fundamenta pe supoziții și pe durerea unor părinți care obosiseră să-și tot plângă suferința.
Am treilea verdict al primei instanțe a venit destul de rapid – achitare. Era uluitor de explicat și de înțeles.
Nemulțumiți, procurorii au declarat, din nou apel. Deja procesul se transformase într-un scenariu de film prost cu buget redus.
Neluțu Măciucă a fost găsit nevinovat de judecătorii curții de apel.
Lipsa mobilului crimei se pare că fusese, din nou, argumentul hotărâtor pentru toate achitările pe care reușise să le obțină.
Venise rândul procurorilor să se plângă Curții Supreme, cerând pedeapsa maximă și invocând lipsa unei judecăți corecte în fața curții de apel.
Ușor de convins și de această dată, judecătorii supremi au reîntors pentru a doua oară dosarul, dar nu la prima instanță, cum o făcuseră inițial, ci la curtea de apel.
Opt ani se scurseră între timp fără ca cineva să aibă vreo certitudine.
Imaginea micuței Ionela rămăsese doar o amintire în sufletele părinților. Fratele ei mai mic nici măcar nu și-o mai amintea. Întâmplările se îngrămădeau fără sens în mintea lui și nu mai știa acum , cu certitudine, ce-i spusese Ionela în ziua în care hotărâse să dispară din viețile lor.
Alți patru ani de termene de judecată în care apărarea a mizat mult pe trecerea timpului și pe uitarea adevărului.
Achitarea lui Neluțu Măciucă nu a mai surprins pe nimeni, nici măcar pe procurorii care s-au încăpățânat să declare din nou recurs, cerând închisoare pe viață.
Sătulă de acest dosar, Curtea Supremă i-a grăbit sfârșitul îndelung așteptat – achitarea definitivă a inculpatului Neluțu Măciucă.
La prima vedere ar trebui să exclamăm ușurați : s-a făcut dreptate! Un om acuzat pe nedrept a fost, în sfârșit, achitat.
Nicio probă directă nu-l incrimina, niciun argument nu fusese suficient de puternic să convingă. În definitiv, dubiul trebuie să profite acuzatului !
Dar viața avea să demonstreze că totul fusese o mare eroare judiciară. Iar cel care a ucis o dată din plăcere, o va face și a doua oară.
Cu mai mult curaj, cu nesăbuită îndrăzneală.
Va urma...