Cătălina avea vocație pentru singurătate, sau cel puțin așa îi plăcea ei să glumească. Își descoperise această calitate pe la 16 ani, când toate prietenele ei aveau deja iubiți cu care să se laude. Numai ea trebuia să inventeze băieți imaginari, care o învățau să sărute și o plimbau de mână prin parcuri.
Îți prăpădise cei mai frumoși ani căutându-l pe domnul perfecțiune, dar se apropia înfricoșător de 30 de ani, moment în care hotărâse că se va mulțumi cu orice, numai bărbat să fie.
Deja singurătatea unei femei de 30 de ani era privită ca o infirmitate, iar vinovată de drama ei era soarta crudă, care o înzestrase cu trăsături absolut neatractive pentru bărbații pe care îi întâlnise în trista și scurta ei viață.
Să nu înțelegeți greșit, Cătălina nu era urâtă cât să pună lumea pe fugă, dar, după câteva minute de conversație cu ea, simțeai o aprigă nevoie de a te arunca în gol de pe geamul din toaletă.
Era veșnic de altă părere decât interlocutorul ei și chiar și cele mai banale discuții se tranformau în polemici fără vreo miză și fără sens.
-Ciudățenia ta îi alungă, nu lipsa sânilor, o consola fratele ei. Iar când constată că ai nu ai nici sâni, de ce ar mai sta de vorbă cu tine ?
-Mai bine mă făcea mama și pe mine băiat.
-Ai fi avut aceeași soartă. Doar că sânii nu te-ar mai fi putut salva. Deci nu e mare diferență față de cum ești acum.
-Dacă toți bărbații sunt la fel de superficiali ca tine, prefer singurătatea.
-Draga mea surioară ești, literalmente, nefrecventabilă. Ai putea, totuși, să încerci cu site-urile de întâlniri online. Poate reușești să păcălești vreun prost, dacă rămâi tăcută.
Așa fusese relația lor dintotdeauna, dar era singurul bărbat cu care Cătălina vorbea despre problemele ei.
Ideea de a-și găsi un partener cu ajutorul unor aplicații online care calculau compatibilitatea în procente, nu i se părea tocmai rea.
I-au trebuit două săptămâni să aleagă o fotografie din cele câteva sute pe care și le făcuse.
-Ai nevoie de multă piele goală și machiaj în prostie, o sfătuise o prietenă. Bărbații sunt niște ipocriți când spun că le plac femeile naturale. Știi cum salivează la un decolteu siliconat ?
-Dar eu nu am sâni falși, se apăra Cătălina.
-Tu nu ai sâni deloc, draga mea, motiv pentru care îți recomand un sutien cu burete dublu.
-Dar asta înseamnă să păcălesc.
-În situația disperată în care te afli eu nu mi-aș mai face astfel de probleme.
Trecuse o săptămână de când Cătălina își expusese profilul, anunțând populația masculină a planetei că era disponibilă.
Primele conversații le-a avut cu diverși indivizi cu dorințe dubioase , dar Cătălina era hotărâtă să nu renunțe.
Într-o seară i-a scris un medic urolog, iar conversația a fost atât de plăcută, încât i-a prins dimineața. Și-au spus cele mai intime secrete, au vorbit despre politică, muzică, vreme și, surprinzător, Cătălina nu a simțit nevoia să riposteze.
Ciudat, dar la adăpostul tastelor se simțea în siguranță. Degetele ei scoteau cuvinte cumpătate, atunci când gura tăcea.
-E ora 5 dimineața, i-a scris doctorul, iar mâine intru în gardă. Te superi dacă reluăm discuția altă dată?
Ce să-i răspundă? Dobândise o capacitate fantastică de a face față dezamăgirilor, așa că a părut neafectată de întreruperea brutală a convorbirii. Dacă l-ar fi avut în față, probabil că i-ar fi spus vreo două, dar lângă ecranul mut își păstra calmul și cumpătarea.
-Desigur. Odihnă plăcută.
Trecuse o săptămână, iar doctorul nu mai dădea niciun semn de viață. Și ultimul firicel de speranță răsărit în inima Cătălinei se ofilise. Avusese suficientă decență să nu-l abordeze ea, dar asta nu înseamnă că nu scormonise frenetic în viața virtuală a bărbatului care o amăgise cu vorbe frumoase.
Știa la ce spital lucrează, ba chiar îl căutase în evidența instanțelor de judecată ca să fie sigur că nu a dat peste vreun infractor.
Doctorul avea 39 de ani și era necăsătorit – prea frumos ca să fie adevărat.
Și totuși, de ce nu-i mai scrisese ? dacă avea o viață secretă, pe care reușise să o țină ascunsă ?
Era pe punctul de a renunța la ideea întâlnirilor online, când un mesaj de la un necunoscut a întors-o din drumul capitulării.
-Bună, ce faci? Ți-am văzut fotografiile și mi-ar plăcea să te cunosc mai bine.
Cătălina nu a găsit nimic ciudat în faptul că cineva, cu un cont de socializare fără fotografie de profil, o abordase. Câte femei nu sunt asaltate zilnic de aceste noi metode de cucerire ? Unele s-au și măritat.
-Nu știu cu cine vorbesc, a răspuns Cătălina.
-Mă numesc Marcel. Dacă nu te deranjează, te pot suna. Aș vrea să-ți aud vocea. Pariez că este foarte senzuală.
-De ce nu ?
Un sunet necunoscut a făcut-o să tresară. Era prima oară când cineva o apela de pe o rețea de socializare. A răspuns ușor temătoare :
-Bună seara.
-Exact cum ți-am spus – vocea ta mă stârnește mai mult decât fotografiile. Eu sunt Marcel și acum sunt mai convins ca niciodată că îmi doresc să te cunosc.
Cătălina se blocase. Habar n-avea cum arăta individul ce se ascundea în spatele profilului fără chip, dar părea un bărbat normal.
-Hei, mai ești la telefon sau te-am pus pe fugă ?
-Sunt aici, te ascult.
-Știu că pare neobișnuită o astfel de abordare, dar sunt la vârsta la care nu mai pot aștepta să-mi cadă din cer femeia potrivită.
-Ce vârstă ai ? l-a întrebat Cătălina.
-50 de ani, dar când o să ne cunoaștem n-ai să crezi asta.
-Și de ce ești atât de sigur că îmi doresc să te cunosc ?
Cătălina se pregătea de atac.
-Ai dreptate, probabil trebuie să mai lucrez la capitolul abordare. Reformulez – dacă îmi vei accepta invitația, voi fi mai mult decât încântat.
În definit, ce avea de pierdut ? O ieșire în oraș, într-un loc public era inofensivă.
-Dar nu știu cum arăți. Cum te voi recunoaște ?
-Deci accepți ?
-Cu condiția să ne vedem la un restaurant sau la un bar.
-Îmi vorbești ca unui criminal în serie. Fii pace, n-am să te omor la prima întâlnire.
-Cu chestiile astea nu se glumește, i-a răspuns Cătălina iritată. Poate ar fi mai bine să încheiem această convorbire, oricum a fost o greșeală.
-Dacă eram vreun doctor ferchezuit nu te mai comportai așa cu mine, sunt sigur!
Bărbatul își schimbase tonul și părea ușor amenințător.
-Ai grijă, fetițo, cu cine te pui. Dacă faci pe mironosița, nu trebuia să te arăți disponibilă.
Cătălina a închis telefonul și l-a blocat pe individ. Mâinile îi tremurau pe taste. Ce experiență ciudată!
-Dumnezeule, câți nebuni pe lumea asta !
Și-a făcut cruce și se pregătea să-și închidă laptopul când clinchetul unui mesaj a alertat-o. Era doctorul. În sfârșit apăruse și tocmai acum avea chef de vorbă.
-Băiete, dacă îți imaginezi că eu sunt o jucărie pe care o scoți din dulap când ai chef, te înșeli, vorbea Cătălina singură, ignorându-i mesajele.
Doctorul insista, scuzându-se pentru lunga absență.
-Am făcut o pneumonie severă și m-au băgat direct în terapie intensivă.
-O scuză mai penibilă nu puteai să găsești? Bombănea Cătălina, fără să-i răspundă la mesaje.
-Dacă nu mă crezi îți fac o fotografie de pe foaia de observație.
Venise cu argumentul suprem – probele. Cătălina cedase fără să mai ceară dovezi.
-Acum ești bine ?
-Sunt bine pentru că ți-a trecut supărarea pe mine, se alinta doctorul.
-Mă bucur să aud asta.
-Crezi că am putea să ne întâlnim zilele următoare? M-am tot gândit la tine să știi, cât timp am bolit.
-Și tu vrei să ne întâlnim ? Ce aveți toți în seara asta? Iar vorbesc singură, noroc că nu mă aude nimeni. Dacă și doctorașul ăsta e un nebun ca cel care te-a sunat mai devreme? Măcar știi cum arată, tot e ceva.
În timpul ăsta doctorul scria de zor, invitând-o la casa lui de la munte pentru a petrece un weekend împreună.
Amintindu-și de sfaturile fratelui ei, Cătălina era pe punctul de a accepta. Totuși, rațiunea avea și ea un cuvânt de spus în toată această chestiune.
-Pot să îți dau răspunsul mâine ? sunt foarte obosită acum și vreau să dorm.
-Desigur. Vorbim mâine.
Toată noaptea s-a gândit și s-a răzgândit până au prins-o zorii zilei cu cearcăne adânci și somnul atârnat de gene.
-O să mă duc, altfel voi regreta toată viața, și-a spus.
Parcă nu mai venea seara ca să-i comunice doctorului hotărârea pe care o luase. Au stabilit toate detaliile urmând ca peste două zile bărbatul să vină la ea acasă. I-a dat adresa, au făcut schimb de numere de telefon.
Următoarea zi și-a petrecut-o gândindu-se ce haine să își pună în bagaj, a mers la coafor, și-a făcut planuri. Când se aștepta mai puțin, individul acela, Marcel , a apelat-o din nou, dar de pe un alt cont, tot fără să-și facă publică înfățișarea. Cătălina a răspuns temătoare :
-Alo?
-Sunt, eu, Marcel. De ce m-ai blocat, credeai că nu te găsesc ?
-Dacă mă mai suni o dată, să știi că merg la poliție, l-a amenințat ea.
Bărbatul râdea înfricoșător :
-Nu trebuia să mă refuzi, Cătălina, chiar nu trebuia. Știu foarte multe despre tine.
Avea inima cât un purice. Ce trebuia să facă în situațiile astea? Ce să spună la poliție ? Vor râde de ea că e singură și caută iubirea pe internet, iar mare lucru nu vor face.
Poate lucrurile vor merge bine cu doctorul, iar el o va proteja.
Cu gândul la ziua de mâine a dormit visând frumos. Numai că în cartea vieții nu poți trage cu ochiul, să știi dinainte ce ți se va întâmpla. Iei în piept fiecare cuvânt, fiecare capitol, întrebându-te cât mai ai până la sfârșit.
Cătălina nu-și mai amintea foarte multe, iar anchetatorii încercau, cu greu, să înnoade firele unei povești reconstruite din frânturi de memorie.
Fusese violată cu bestialitate de un individ despre care ea știa că este medic urolog. Îl cunoscuse pe un site de întâlniri online. Stabiliseră să petreacă împreună un weekend la munte.
-Când a apărut la ușa mea, parcă nu semăna deloc cu cel pe care îl văzusem în fotografii. Părea mult mai bătrân, dar m-am gândit că toți arătăm diferit în realitate. Vocea lui, totuși, mi se părea cunoscută, deși nu mai vorbiserăm până atunci.
-V-ați mai întâlnit și cu alți bărbați cunoscuți pe internet ? a întrebat-o polițistul.
-Niciodată până atunci. Dar vocea aceea știu că am mai auzit-o undeva.
Doctorul urolog a fost identificat și adus la audieri. Omul habar n-avea cine era Cătălina, nu se înscrisese niciodată pe vreun site de întâlniri online, nu avea o casă la munte.
În seara când femeia fusese violată tocmai aterizase de la Roma, unde participase la un congres medical.
I-au fost luate și probe de voce, iar Cătălina a confirmat că bărbatul pe care îl primise în casă vorbea diferit.
Au urmat luni de investigații, fără niciun rezultat. Misteriosul bărbat era o umbră greu de identificat.
Bănuielile se îndreptau spre acel Marcel care o apelase de pe două conturi false de facebook, dar omul știuse să își ascundă urmele.
Nimeni nu-l văzuse intrând în casa Cătălinei, lichid seminal nu exista, nici urme papilare, pentru că Marcel folosise mănuși.
Totul se petrecuse foarte rapid. Cătălina a fost imobilizată, adormită și legată de pat în cel mai chinuitor mod cu putință.
Probabil ar fi fost moartă dacă fratele ei nu ar fi trecut, două zile mai târziu, să-i ceară niște bani împrumut. Găsind ușa apartamentului descuiată a știut că ceva rău i se întâmplase.
Cătălina zăcea într-o baltă de sânge, cu gura și ochii acoperiți.
Medicii spuneau că este o minune faptul că supraviețuise.
Autorul nu a fost identificat niciodată.