Domnul Gelu avea aerul unui om obișnuit să fie temut și ascultat. Caracterul lui, îngrădit cu sârmă ghimpată, nu permitea nimănui apropieri inutile sau manifestări stupide de umanitate. Un militar ca el nu se lăsa păcălit de sentimente și nici nu permitea nimănui să-i tragă șireturile.
Împlinise 60 de ani, iar sistemul pe care îl servise toată viața lui îl scosese la pensie, ca pe ultimul nimic. Într-o dimineață se trezise un mare nimeni cu pretenții de cineva. I se părea că lumea se sfârșește, idei înfricoșătoare îi asaltau mintea și parcă simțea greutatea unei cruci simbolice pe care avea să o târască după el până la moarte.
Se credea încă plin de tinerețe și de viață, chiar dacă oglinda îi transmitea imagini în care el refuza să se regăsească. Începuse să își persecute sistematic nevasta, ca și cum biata femeie ar fi fost responsabilă pentru anii lui. Da, ea era de vină pentru nefericirea bărbatului, nu doar cea din prezent, ci pentru întreaga viață trăită împreună. O ura sincer, i se părea jalnic de bătrână și de ofilită, lipsită de feminitate, grasă și șubredă.
Ieșirea la pensie îi trezise domnului Gelu pofte primare, simțea nevoia să se elibereze de viața stearpă și cenușie pe care o trăise până atunci. Ispita hidoasă a poftelor carnale se cuibărise atât de bine în inima lui, stârnind o adevărată furtună lăuntrică. Îl reîntinerea, îl ardea, îl devora de-a dreptul, avea nevoie de o femeie adevărată în viața lui.
-Mi-am găsit un alt loc de muncă, și-a anunțat soția cu glas supărat și privirea întunecată. Încep săptămâna viitoare.
-E cea mai bună decizie! S-a bucurat femeia, apropiindu-se să îl îmbrățișeze.
Domnul Gelu s-a dat un pas înapoi, blocându-i elanul. I se părea că ea miroase a bătrânețe, a menopauză și a boală. N-o mai voia în preajmă. Afișase o față atât de scârbită, încât te obliga să taci și să fugi. Noul loc de muncă al domnului Gelu era într-o instituție publică, plină de domnișoare frumoase. Deși anii îi ciuntiseră bărbăția mai mult decât voia să recunoască, eroul nostru se simțea verde ca un corcoduș în mijlocul primăverii. Autoritatea lui care altădată făcea femeile să leșine, dispăruse odată cu uniforma. Dar domnul Gelu avea o voință de oțel și o dorință de neclintit.
Funcția care i se dăduse nu era demnă de el, dar îi permitea să fie șef și să răcnească toată ziua ca un taur pe câmp. După ce se descărca pe subordonații care nu-i intrau în grații, avea un rânjet de pechinez paranoic satisfăcut.
-Ce bine i-ar sta mort, idiotului ăstuia! A izbucnit Izabela odată ajunsă în birou. Nu știu ce naiba vrea de la mine. M-a chemat astăzi de cinci ori pentru nimicuri. Iar când văd cum îi alunecă ochii în decolteul meu, îmi vine să urlu.
-Te place! I-a răspuns un coleg. Ieri m-a întrebat dacă esti măritată. Ce n-aș da să fiu și eu femeie. Jur că nu m-ar deranja să se uite șefii în sânul meu.
-Am auzit că e fost militar și are o grămadă de bani. În loc să stea acasă și să se bucure de pensie a venit să îmi frece mie ridichea! S-a băgat în discuție o femeie trecută de 50 de ani pe care domnul Gelu o detesta pentru că îi amintea de nevastă-sa.
-De unde știi tu că are bani? A întrebat-o Izabela.
-Toată lumea știe. Uită-te în declarația lui de avere să vezi câte case are.
Izabela și-a amintit că uitase niște documente în biroul domnului Gelu și trebuia să le recupereze urgent. A bătut la ușă cu îndrăzneală, adâncindu-și decolteul care îi oferea intrarea liberă la toți șefii. Domnul Gelu se pierdea în prezența ei, cât era el de militar. În urmă cu câteva zile, încercând să-i facă avansuri, se izbise dureros de crusta de indiferență pe care Izabela i-o afișa.
-Cu ce te pot ajuta, domnișoară? A întrebat-o.
-Am uitat niște hârtii la dumneavoastră în birou. Îmi permiteți să le caut ?
-Se poate ? te rog.
Domnul Gelu s-a ridicat din scaun și s-a privit în oglinda pe care o ținea ascunsă într-un sertar, încercând să-și aranjeze freza care arăta ca un mușuroi de furnici. De obicei se pieptăna cu periuța de dinți, dar nu putea face asta în prezența Izabelei. Și-a umezit degetele cu salivă, strivind șuvițele rebele care îi urâțeau chipul. Ochii i se rostogoleau pe trupul femeii, neștiind unde să se oprească mai întâi. Brațele lui ofilite simțeau nevoia să o cuprindă, să o strângă.
S-a apropiat de ea ca o umbră tăcută, curățându-i de pe bluză câteva scame imaginare. Erau atât de aproape încât îi simțea respirația caldă de femeie adevărată. Izabela l-a sărutat, luându-l prin surprindere. Ce buze moi avea, uitase gustul unui sărut. S-a sprijinit de birou, de teamă să nu-l trădeze picioarele.
Frisoane de teamă și nesiguranță îi făceau trupul să se cutremure. Dacă nu va reuși să fie bărbat până la capăt ? Femeia asta îi făcea sângele să fiarbă, dar dacă nu era de ajuns ? Teama de eșec l-a determinat să se oprească.
-Nu aici, poate intra oricine în birou. Vorbește-mi despre tine, să ne cunoaștem mai întâi.
Izabela era atât de fermecătoare și de blondă, cu zâmbetul nepăsător și pielea fină. Până și hainele ei îl atrăgeau, dar povara îngrozitoare a rațiunii îi oprea pornirile : ,,dacă nu iese din prima, ai pierdut-o! stai liniștit până rezolvi problema. Există pastile care te vor ajuta!,,.
Izabela îi ghicise zbaterile și se distra teribil ațâțându-l. Cu o obrăznicie studiată, i-a promis că îi va face lucruri de care domnul Gelu nici nu auzise. Trecuseră două luni de la primul lor sărut, iar relația devenea serioasă. Domnul Gelu cotiza cu simț de răspundere la toate nevoile femeii, fiind incapabil să o refuze. Izabela era de neoprit, dar el făcea față eroic, purtat de râul fericirii către cele mai tulburătoare ape.
-Vreau să plecăm undeva, doar noi doi! I-a spus Izabela într-o seară.
-Iubita mea, știi că nu pot lipsi de acasă. Scorpia aia abia așteaptă să mă prindă pe picior greșit.
-De ce nu divorțezi? Încă o mai iubești ?
-Știi bine că doar pe tine te iubesc. Dar am fost un bou și am trecut toate casele pe numele ei, iar dacă plec rămân pe stradă.
-Am o idee, a continuat Izabela. Peste două săptămâni se organizează o conferință la Poiana Brașov. Îi spui soției tale că trebuie să participi. Eu îmi iau concediu și plecăm unde vrem noi.
Zis și făcut. Planul Izabelei fusese unul foarte bun, iar cei doi au petrecut câteva zile împreună, departe de țară și de ochii curioșilor. Era sfârșit de februarie, iar Europa părea încă indiferentă în fața virusului care se pregătea să o îngenuncheze. Domnul Gelu și Izabela se amuzau teribil de măsurile de siguranță pe care China se lupta să le impună –
-De parcă ar fi vreo pierdere dacă mor câțiva gălbejiți! Oricum sunt prea mulți și ne-au sufocat. Spunea domnul Gelu, revoltat.
Izabela urmărea știrile și îl ținea mereu la curent :
-În Italia au apărut mai multe cazuri de coronavirus. Dacă ajunge și la noi ?
-Porumbița mea, am vorbit eu cu niște doctori și m-au asigurat că nu e decât o banală răceală. Aici e vorba de interesele economice ale Statelor Unite care vor să-i rupă Chinei gâtul.
Mica lor escapadă în afara țării se terminase, iar cei doi au revenit când în România apăreau primii muguri de teamă în fața virusului. Hoarde de cetățeni luau granițele cu asalt, pentru a fugi din fața măsurilor de siguranță pe care statele europene începeau, timid, să le creioneze.
-Crezi că ar trebui să anunțăm autoritățile că am fost plecați din țară? L-a întrebat Izabela.
-Vorbești ca deontologii de la televizor! Chiar crezi tâmpenia asta cu virusul ucigaș? Nu anunți pe nimeni de nimic. Atât îmi mai trebuie să afle nebuna aia de acasă că am fost plecat cu tine și ajungem să mâncăm parizer din ziar.
Izabela era tânără și sănătoasă, dar domnul Gelu, oricât ar fi încercat să se păcălească, avea anii pe care îi avea. O răceală năprasnică l-a lovit brusc, trimițându-l la urgențe.
-Ați fost plecat din țară în ultimele două săptămâni? A fost întrebat la camera de gardă.
-Nu! A răspuns sec.
-E doar o viroză, i-au spus medicii și l-au trimis înapoi acasă.
Dar viroza s-a simțit ofensată de atâta indiferență și a ripostat violent. Domnul Gelu a ajuns din nou la spital, stârnind îngrijorare.
-Sigur nu ați fost plecat din țară? L-au chestionat din nou.
-Foarte sigur!
Certitudinea lui era contrazisă de simptomele bolii pe care doctorii începeau să o ghicească. Domnul Gelu arăta ca un mort ieșit din sicriu, insistând, absurd, că e viu.
-Să-l testăm pentru covid 19!
-Nu vreau ! protesta bolnavul.
Verdictul a căzut ca o pleașcă peste spitalul care îl primise cu brațele goale : era pozitiv! Ancheta a dezvăluit că domnul Gelu mințise cu cinism și nepăsare.
-Știți că fapta dumneavoastră e penală! L-a avertizat un doctor infectat.
-Penal ești tu ! s-a înfuriat fostul militar.
Va urma .....