Peste povestea pe care v-o spun acum s-a așternut atâta praf, încât poți citi în straturile lui ca în scoarța unui copac. E de ajuns o suflare de vânt și negura trecutului se luminează, aducând cu ea o lume ce nu era cu mult diferită de cea de astăzi.
Maria și Tănase ar fi rămas doar niște nume pe lespezi de piatră, în cimitirul înghițit de buruieni, dacă firea lor nu le-ar fi purtat opincile prin tribunale căutându-și dreptatea.
Și, uite așa, împricinați anonimi, veniți cu jalba în fața judecătorului, rămân câștigați unei istorii care îi evocă pentru a-i da exemplu de nesănătoase obiceiuri.
Dar să lăsăm vorba, pentru că nu mi-am propus să vă obosesc judecata într-o introducere mai lungă decât o boală.
Era sfârșit de noiembrie când tatăl Mariei hotărâse că fata e numai bună de măritat. Avea să scape de o lingură în plus la masă și de o gură de hrănit în vremuri de aprigă sărăcie.
Ce-i drept, după lege Maria împlinise 16 ani, dar trupul ei se încăpățâna să rămână agățat în copilărie.
Cine n-o știa, nu-i dădea mai mult de 12 ani, cu tot cu codițele ei bălaie și ochii cuminți ce nu trădau vreo urmă de feminitate.
-Mai dă-i de mâncare dacă vrei să ne scăpăm de ea, arată ca o scândură! Se enerva tatăl Mariei.
O invinuia pe nevastă-sa pentru felul nefiresc în care se dezvoltase fata și mereu avea câte ceva de bombănit :
-Cu mă-ta seamănă așa sfrijită și cocoșată, îi reproșa bărbatul. Dacă într-o jumătate de an nu-i găsesc bărbat, o trimit la mănăstire ca să nu le strice pe celelalte surori cu ghinionul ei.
Familia Paraschiv avea trei fete, iar tatăl lucra ca argat la casa boierului din sat.
-Mare păcat pe capul tău, Ioane, cu trei fete. Cu ce Dumnezeu să le faci zestre la toate ?
-Ce să fac, boierule, dacă atâta s-a putut? Tot am zis că următorul iese băiat și Dumnezeu și-a pus în gând să-mi facă în ciudă.
-Măi, Ioane, da măcar dacă ieșeau frumoase le măritai și sărace, răsucea boierul cuțitul în rană.
,,Lasă că nici cu gloabele lui matale nu mi-e rușine,, gândea Paraschiv despre odraslele stăpânului. ,,Urâte de înțarcă vaca și grase de nu le satură o cireadă, așa că să nu mai râdă el de fetele mele,,.
-Lasă, boierule, că m-oi descurca eu.
Îl ura sincer și profund și i-ar fi tăiat cu bucurie beregata dacă ar fi avut ceva de câștigat din asta.
Ion Paraschiv era mai hotărât ca niciodată să-și mărite fata cea mare, chiar dacă le lăsa pe celelalte două fără zestre.
Soarta i l-a scos în cale pe Tănase Vîntuleac, proaspăt eliberat de sub logodna cu Sevastița, fata cârciumarului. Se pare că femeia își dăruise puritatea mai înainte de vreme, iar Tănase nu avea de ce să îndure o asemenea umilință.
Gurile rele spuneau că mai mult decât infidelitatea viitoarei mirese l-ar fi supărat zestrea promisă de cârciumar, care se tot împuțina pe măsură ce se apropia ziua nunții.
Așa se face că Tănase Vîntuleac îi spusese adio Sevastiței și acum avea liber la însurătoare cu alte fete.
-Ăsta-i semn bun, îți spun eu, se destăinuia Ion Paraschiv nevesti-sii, după ce aflase că Tănase nu mai e logodit.
-Știu și eu bărbate? Lumea zice că e bețiv și bătăuș.
-Are casa lui, femeie, nu fi proastă.
-Ce casă, Ioane? Burdeiul ăla păduchios tu îl numești casă? Mai bine o trimiți la mănăstire cum ai zis.
-Tu nu trebuie să te chinui să fii proastă. Ia mai taci și nu te amesteca în treburile mele, a închis bărbatul conversația. Nici nu știu de ce îmi răcesc gura cu una ca tine.
Hotărât să și-l facă ginere pe Tănase, Ion Paraschiv a plecat a doua zi să-l găsească și să se tocmească.
-Și ce zestre-i dai?
-N-o să-ți pară rău, îți promit! I-a făgăduit Ion Paraschiv. Numai să batem palma.
Dar Tănase era un bun negustor, așa că nu s-a lăsat păcălit :
-Eu nu mă priponesc cu nevastă dacă nu-mi pui în scris zestrea. Că vorba zboară, dar scrisul rămâne.
Ion Paraschiv, simțindu-se încolțit, a strâns din dinți și a venit cu cea mai bună ofertă a lui, dar Tănase nu era mulțumit.
-Vreau și caii suri și o palmă de pământ lângă nuci.
-Dar e tot ce am, s-a speriat Ion Paraschiv. Îți dau un cal și te las să muncești pământul, iar mie îmi dai jumătate din recoltă.
-Ba îl muncești tu, dacă nu mi-l dai, s-a enervat Tănase, și împărțim pe din două recolta.
S-au târguit toată noapte și la final s-au înțeles. Maria era ca și măritată.
Pe Tănase l-a cunoscut cu câteva săptămâni înainte de nuntă, la insistențele flăcăului care se temea să nu-l însoare cu vreo capră.
Între noi fie vorba, nici el nu dădea afară din oală de frumusețe. Avea o frunte cheală, fără sprâncene o mustață blondă și rară care, cu greu îi ascundea buza de iepure, dinți mari și mâncați de carii și doi ochi imenși ca de ciclop, cu care părea să cuprindă universul.
Umbla ras în cap cu un smoc de păr în frunte, care nu făcea decât să-i accentueze aerul tâmp și necioplit pe care n-aveau cum să nu-l remarci.
Tănase a studiat-o pe Maria cum fac negustorii în târgul de animale, iar la sfârșit a mormăit .
-Merge.
Ziua nunții a fost una de pomină. Plouase toată săptămâna, iar cerul avea atâta apă, încât părea să se prăbușească în capul lor.
Maria privea ascunsă sub perdele alaiul care, înotând în mocirlă, venea s-o scoată din casa părintească. Se bucura de ploaie pentru că putea plânge în voie, fără ca cineva să-i observe lacrimile.
Femeile din sat invitate la nuntă, bosumflate că-și strică straiele de sărbătoare, veneau să îmbrățișeze mireasa și să-i pupe aerul de lângă urechi, cum făceau cucoanele.
Nu sunt prea multe de povestit despre petrecere și nici despre noaptea nunții. Maria fusese fată mare și familia respira ușurată că nu trebuia să o primească înapoi.
Intrase în rândul femeilor măritate, iar cozile trebuiau ascunse sub batic.
Tănase a dus-o în bordeiul lui păduchios cu fala și mândria cu care un prinț își prezintă castelul:
-Intră mai repede că prăpădești căldura! Ce aștepți, să te poftesc cu lăutari ?
Maria era îngrozită de întunericul din casă dar și de mirosul greu de gândaci care coabitau în pună pace cu șoarecii și șobolanii.
O palmă peste cap i-a risipit gândurile și i-a arătat cine e șeful.
-Pune măna și fă ceva de mâncare că nu mai ești la mă-ta acasă.
Fata iși privea bărbatul sufocată de uimire, iar buzele îi tremurau de frica unei noi lovituri. Până și lumina se strecura cu teamă în casa lor, iar în spatele ușii ghiceai doar scene domestice de violență, marcate de țipetele ascuțite ale unei neveste ascultătoare.
Tănase nu era nimic mai mult decât un bețiv violent, după cum îl ghicise soacră-sa.
S-au scurs câțiva ani de neîncetate scandaluri, oprite deseori de vecinii care se prăpădeau de mila bietei fete, sau de jurămintele pe care Tănase le lua în fața preotului că își va bate nevasta cu măsură și doar atunci când va merita.
-Are gura spurcată, părinte și pântecele sterp.
-Dă-i răgaz, mă Tănase, că îl mânii pe Dumnezeu. E fată tânără, o să-ți facă și copii când o veni vremea.
Dar promisiunile sunt făcute ca să fie încălcate, iar Maria era mai determinată ca niciodată să divorțeze.
-Fii mai cumpătată și mai supusă, i-a recomandat judecătorul. Căsătoria e treabă serioasă, nu vii la mine să o desfac după bunul plac.
-Dar domnule judecător, am martori că mă bate fără nicio pricină.
-Unde sunt martorii ăștia? Te văd singură la judecată.
-Se tem să vină să mărturisească, dar mă jur în fața lui Dumnezeu că e adevărat! Se închina Maria.
-Adevărul fără martori nu e mai breaz ca o minciună. Ai face bine să-ți cauți de treabă și să nu-ți mai înfrunți bărbatul.
Nici copii nu i-a făcut, nici gura nu i-a tăcut, sau cel puțin așa se scuza Tănase când îl lua lumea la rost.
Biata fată era hotărâtă să-și pună capăt zilelor și s-a dus la râu cu gândul să se înece.
-Ce faci aici Maria? A întrebat-o Ioana, o bătrână din sat, despre care lumea vorbea că-i cam nebună.
-Lasă-mă, tanti Ioană, că nu-mi mai văd zilele de atâta suferință.
-Spune-i babei ce te frământă, Măriuță. Cine știe, poate ți-oi da o mână de ajutor.
-Ce ajutor să-mi dai dai matale? Mai bine dă-mi pace.
-Ei, fetițo, nu asculta de gura lumii, că multe au văzut și cunosc ochii mei. Hai, varsă-ți sufletul.
Maria i-a povestit că nu mai poate trăi alături de Tănase, că judecătorul nu a vrut să-i despartă găsindu-i tot ei vină și că hotărâse să-și ia viața.
-Pentru atâta lucru te vaiți tu ? ți-am spus că pot să te ajut, a îmbărbătat-o bătrâna. Am un plan care te va ajuta să scapi de netrebnic.
Din motive doar de ea știute, Maria s-a încrezut în vorbele babei Ioana, care își pusese în gând să o scape de pacostea de bărbat cu care se pricopsise.
-Mai dintâi trebuie să-ți tăiem frumusețea asta de păr, pentru că unde te vei duce n-are a-ți fi de ajutor.
Docilă din fire, Maria și-a privit cu lacrimi în ochi cozile desprinzându-se.
-Îți mai trebuie niște haine de bărbat și treaba-i gata. Cred că am pe-acasă ceva de la răposatul.
-Treaba-i gata, tanti Ioana, dar nu pricep la ce-o să-mi servească. Dacă mă vede Tănase așa, îmi frânge oasele.
-Tacă-ți gura și ascultă cu atenție ce-am să-ți spun. Te urci în primul tren și nu cobori până ce nu ajunge la Râmnic. Odată ajunsă, mergi la casa boierului Andronache și-i spui că te-a trimis baba Ioana. Îi mai zici că ești feciorul meu, te cheamă Anton și-ți cauți de lucru.
-Adică să mă dau drept bărbat? Dacă mă prinde cu minciuna?
-Ia de privește-te în oglindă, fetițo, să vezi ce bine=ți șade ca flăcău. Îmi vine să cred că Dumnezeu a încurcat socotelile când te-ai născut.
-Dar vocea o să mă trădeze.
-Dai din cap, spui că ai graiul vorbirii beteag. Nimănui nu-i arde să descoase un servitor, iar dacă spui că ești băiatul meu poți să ai și coarne.
Vă vine să credeți sau nu, Maria noastră a plecat în lume, căutându-și rostul cât mai departe de satul natal. N-a fost greu să dea de boierul Andronache, care l-a tocmit pe loc, dându-i în grijă grădinile cu flori din fața casei.
-Te văd cam firav și fără vlagă ca să te pun la muncile câmpului sau la pădure., i-a spus boierul. Te pricepi la trandafiri?
Anton a dat din cap că da.
-Să fii cu băgare de seamă, flăcăule, că i-am adus tocmai din Anglia și m-au costat o avere. Fiică-mea, Viorica, îi îndrăgește ca pe ochii din cap.
Anton s-a apucat de treabă și parcă nu-i venea a crede că scăpase cu bine. În casa boierului era liniște și pace, nimeni nu-l lua la rost.
Pesemne că tanti Ioana era o pavăză bună pentru biata Maria, pripășită printre străini, în haine bărbătești.
De la o vreme, conița Viorica, fata boierului, își tot găsea de treabă prin trandafiri, căutându-i vorbă băiatului cel nou și atingându-l, în treacăt, cu poalele rochiei.
-Da priceput mai ești, Antoane. Ai și tu vreo nevastă care te așteaptă în satul de unde ai plecat?
-N-am.
Viorica, mulțumită de răspunsul primit, a prins curaj, ba într-o zi chiar l-a sărutat pe Anton pe obraz. Băiatul s-a ferit ca de muște și a dat să plece :
-Ce-i cu tine, Antoane? Nu-s pe placul tău ? ori ți-ai găsit altă drăguță? Spune-mi cine e s-o alung.
Anton a dat din cap în semn că nu și și-a văzut de treabă. Dar inima îi bătea să-i rupă hainele, iar mâinile parcă nu mai voiau să asculte. A prins-o pe Viorica de mijloc și a sărutat-o până i-a tăiat respirația.
Fata boierului se împleticea de fericire și, uitând de rang și de socotelile vremii, și-a pus în gând să se mărite, în secret, cu Anton.
Dacă sentimentele boieroaicei erau cât se pare de firești, nu putem știi ce se petrecea în sufletul lui Anton. Un lucru e sigur – actele de la tribunal arată că cei doi au găsit un preot care i-a cununat pe ascuns.
-Acum îi putem mărturisi tatei dragostea noastră, s-a bucurat Viorica. N-o să aibă încotro și va trebui să accepte.
-Eu zic că voi ajunge cu gâtul în ștreag, se temea Anton.
Boierul a primit vestea ca un ciocan în moalele capului.
-Ce-o să spună lumea că am amestecat sângele de boier ? m-ai trădat, Antoane.
Cu toată supărarea , a cedat rugăminților Vioricăi și l-a primit pe ginere în casa lui.
-Sper că nu s-a consumat noaptea nunții? L-a întrebat sever.
-Nu tată, fii fără grijă. Am așteptat binecuvântarea ta.
-Atunci dați-i drumul.
Actele oficiale nu ne spun de ce Anton a consimțit la însurătoare.
Fata de boier îl credea bărbat și aștepta să i se dăruiască.
Cum s-o fi petrecut noaptea nunții putem doar să presupunem, pentru că jalba depusă de Viorica la judecător amintește scurt că Anton nu și-a putut onora îndatoririle de soț, întrucât îi lipsea mădularul bărbătesc.
Pedeapsa a fost împărțită la trei : Viorica și Anton au fost trimiși la mănăstire, iar preotul care oficiase căsătoria a fost caterisit.