Viața la bloc. Cei care au centrale termice vor fi obligați să plătească mai mult

Viața la bloc. Cei care au centrale termice vor fi obligați să plătească mai mult Centrală termică .Sursa foto: Arhiva EVZ

Viața la bloc. Cheltuielile pentru încălzirea părților comune, pentru locatarii care își închid caloriferele sau care au centrale termice proprii, pot reprezenta până la 60% din totalul facturii blocului. Prevederile sunt într-un ordin emis de ANRE și sunt valabile pentru asociațiile de proprietari care folosesc repartitoare de costuri.

Regulamentul emis de ANRE

Regulamentul emis de ANRE și publicat în Monitorul Oficial are ca obiectiv principal stabilirea unor norme clare pentru distribuția costurilor de încălzire în clădirile de tip condominiu, acolo unde sunt utilizate sisteme de repartizare a costurilor. Costurile pentru încălzirea părților comune ale blocului pot ajunge până la 60% din totalul facturii, fiind acestea variabile în funcție de sezon și de nivelul de debranșare a clădirii de la sistemul centralizat. Această distribuție se face în mod detaliat pe baza unor criterii stabilite în funcție de zona climatică și gradul de utilizare a sistemului centralizat de încălzire.

ANRE

ANRE. Sursa foto: arhiva EVZ

Cum îi afectează regulamentul pe cei care stau la bloc

Vara, contribuția locatarilor la costurile comune este mai mică, reflectând un consum mai scăzut de energie termică. Iarna, procentele de contribuție cresc în mod corespunzător. Regulamentul asigură o ajustare dinamică a costurilor în funcție de nevoile reale de încălzire ale locatarilor și de gradul lor de dependență de sistemul centralizat.

Pentru cei care dețin centrale termice proprii sau care își închid caloriferele, aceste procente pot părea foarte mari. Din cauza acestei probleme, mulți locatari se ceartă.Regulamentul ANRE prevede ca, pentru blocurile situate în zona de temperatură rece, la un grad de deconectare de la sistemul centralizat între 0 și 40%, contribuția la cheltuielile comune este de 40% în lunile septembrie, octombrie, aprilie și mai, de 35% în noiembrie și martie și de 30% în decembrie, ianuarie și februarie. La un grad de deconectare între 41 și 70%, procentele aferente cresc la 45%, 40% și 35%, iar la un grad de deconectare între 71 și 99%, procentele se majorează la 50%, 45% și 40%.

centrală

Centrală de apartament. Sursa: Arhiva Evz

Cote mai mari pentru cei care au consum mic

În cazul condominiilor aflate în zone cu temperatură caldă și temperată, cota de contribuție care se împarte la toți locatarii, indiferent de consum, este, pentru un grad de debranșare de 0-40%, de 45% în lunile septembrie, octombrie, aprilie și mai, de 40% în noiembrie și martie și de 35% în decembrie, ianuarie și februarie. La un grad de debranșare între 41 și 70%, procentele aferente lunilor din an sunt de 50%, 45%, respectiv 40%, iar pentru un grad de deconectare între 71 și 99%, de 60%, 55% și 50%.

”Până acum era doar un ordin al ANRSC care zicea că plata părților comune să fie minimum 20%, dar nu se prea respecta. Acum regulamentul ANRE prevede cote mai mari pentru cei care au consum mic, pentru că își închid caloriferele, și pentru cei care au centrale. Este greu de presupus că se va respecta acest regulament, pentru că, dacă-i pui pe toți cei cu centrale să plătească 50% din consumul total de energie termică, în condițiile în care până acum nu au plătit nimic, o să iasă revoluție.”, a declarat, pentru National, Petru Olariu, prim-vicepreședintele Ligii Asociațiilor de Proprietari Habitat, potrivit Capital.

Ne puteți urmări și pe Google News