Viața la bloc, avantaj sau coșmar pentru locatari. Topul regulilor încălcate zilnic

Apartamente. Sursa foto: Pixabay

Odinioară, traiul la bloc era considerat o adevărată binecuvântare. Mulți români din mediul rural își doreau să lase în urmă satul și să se mute la oraș. În prezent, lucrurile stau cu totul diferit, iar o parte dintre proprietarii de apartamente aleg să își achiziționeze o casă. Cu toate acestea, multe persoane preferă să locuiască la bloc și să nu aibă alte griji în plus.

Viața la loc. Orele de liniște, cunoscute doar „în teorie”

La casă, proprietarul are libertate privind orele de liniște, însă locatarii de la bloc trebuie să țină cont de regulile comune. Astfel, aceștia au obligația să respecte orele de odihnă ale celorlalți proprietari din bloc și să nu facă gălăgie.

De altfel, cei care încalcă aceste reguli pot fi sancționați. În intervalele respective, locatarii nu au voie să efectueze lucrări de construcție sau reparații, să asculte muzică tare sau chiar să folosească aspiratorul. Zgomotul produs prin prisma acestor activități îi poate deranja pe vecini. Totuși, puțini sunt cei care respectă aceste reguli.

Numărul animalelor de companie

Mulți proprietari dețin animale de companie, însă nu sunt la curent cu normele legale privind creșterea acestora în apartamente. Regula prevede ca un locatar să nu poată avea mai mult de doi câini și două pisici în apartament. Cu toate acestea, mulți iubitori de animale încalcă prevederile și depășesc acest prag.

Animale de companie. Sursa foto: pixabay.com

De altfel, proprietarii patrupezilor trebuie să respecte și alte măsuri. De exemplu, aceștia au obligația să curețe dejecțiile de animale din grădina sau spațiul verde al blocului.

Viața la bloc. Grătarul pe balcon

Deși este o practică des întâlnită, folosirea grătarului și implicit a focului pe balcon, nu este permisă. Unii locatari încalcă regula și fac grătar pe balcon, expunându-se astfel unui pericol.

În plus, aceștia nu au dreptul să facă grătar nici pe spațiul verde din fața sau spatele blocului.