După ce, la sfârşitul săptămânii trecute câştigaseră pe terenul şvabilor cu scorul de 5-3, în etapa a 17-a din Bundesliga, aseară, în Cupa Germaniei, Bayern Munchen le-a mai administrat o înfrângere usturătoare pe teren propriu jucătorilor lui VfB Stuttgart: 6-3.
Deţinătoarea Cupei Germaniei s-a calificat în sferturile de finală ale competiţiei în urma unui meci senzaţional, pe care l-au câştigat datorită nervilor mai tari şi unui final mai bun. Festival de goluri la Stuttgart
Andreas Ottl şi Mario Gomez - care reuşise un hat-trick în meciul din weekend - au dus scorul la 2-0 încă din minutul opt, însă gazdele au revenit eroic şi au egalat până la pauză, în urma unei "duble" a rusului Pavel Pogrebnyak.
În repriza secundă, golurile nu au încetat să curgă pe Mercedes-Benz Arena. Miroslav Klose a adus-o din nou pe Bayern în avantaj, iar fundaşul olandez al lui Stuttgart Khalid Boulahrouz a primit cartonaşul roşu. Cu toate acestea, gazdele au ratat un penalty şi au egalat, prin Mattieu Delpierre, cu 13 minute înainte de final.
Thomas Muller şi Klose au marcat pentru Bayern, Delpierre a fost şi el trimis mai devreme la vestiare, iar Franck Ribery a pus cireaşa pe tort pentru Bayern, care câştigă unul dintre cele mai frumoase meciuri ale anului în fotbalul german.
Un alt şoc care s-a petrecut în această seară în Cupa Germaniei a fost eşecul lui VfL Wolfsburg, campioana din Budesliga în 2009, în faţa divizionarei secunde Energie Cottbus. Oaspeţii s-au impus cu 3-1, marcând toate golurile în prima repriză. Şi FC Koln a cedat în faţa unei echipe din Zweite Bundesliga, 1-2, pe teren propriu cu MSV Duisburg, în timp ce Eintracht Frankfurt a completat seara de coşmar a formaţiilor din primul eşalon, fiind eliminată, după executarea loviturilor de departajare de Alemannia Aachen, într-un meci încheiat cu scorul de 1-1, după prelungiri. <object width="560" height="340"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/Ws0qI-z_LAE?fs=1&hl=ro_RO"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/Ws0qI-z_LAE?fs=1&hl=ro_RO" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="340"></embed></object>