Democrat-liberalii nu știau despre intenția prim-vicepreședintelui, Sorin Frunzăverde, de a părăsi partidul. Mai mult, unii dintre ei au aflat informația prin sms de la alți colegi, sau de la ziariști.
Președintele Senatului, Vasile Blaga: "Discuţii sunt întotdeauna într-un partid. Să nu uităm că Sorin Frunzăverde este încă prim-vicepreşedinte al partidului. Puncte de vedere diferite pot să apară până la luarea unei decizii, după care fiecare se conformează. Eu particip la şedinţele Biroului Permanent de puţin timp, de când sunt preşedinte al Senatului. Ştiu că nu au fost discuţii în contradictoriu. (...) Vă spun cu toată sinceritatea că nu şi-a exprimat (Frunzăverde - n.r.) nicio nemulţumire. Nu am avut niciodată certuri. Dimpotrivă, l-am apreciat şi îl apreciez (...) Dacă ar fi luat o astfel de decizie, nu cred că se răzgândeşte. Eu nu am vorbit cu domnia sa în această perioadă, cât am fost la prezidiul plenului. (...) Este obligaţia preşedintelui partidului să discute cu fiecare membru al acestui partid" Prim-vicepreşedintele PDL Roberta Anastase: "Nu ştiu, nu am această informaţie, ştiţi foarte bine că am fost în plen toată ziua, nu ştiu nimic despre acest lucru". Președintele PDL București, Elena Udrea: "Nu ştiam această informaţie. Dacă este reală, trebuie văzute motivele. Nu aş dori să comentez. Dacă aşa stau lucrurile, nu este un lucru bun pentru partid" Vicepreşedintele PDL Theodor Paleologu : "Regret plecarea dânsului, dacă se confirmă. Fără îndoială decizia dânsului este principială şi onestă, nu-l suspectez de oportunism sau ceva de genul ăsta. Aștept să văd ce va spune zilele următoare (...)Eu am aflat printr-un sms. Circula un zvon și printre ziariști (...) Este unul dintre cei mai importanți oameni ai partidului, este o mare pierdere"
Liderul grupului parlamentar PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader: "Eu încă nu am o confirmare. Dacă este cu adevărat sigură, sigur că regret plecarea lui Sorin Frunzăverde, şi ca persoană, şi în primul rând ca vechi membru al partidului. Sunt cei care au înfiinţat partidul, eu sunt mult mai nou în partid şi vă daţi seama că am un regret personal. Dar nu ştiu ce a fost, ce l-a motivat, există încă un timp, orice drum de întoarcere poate să existe. La ora actuală sunt surprins şi n-am niciun fel de comentariu, decât un regret că totuşi Sorin Frunzăverde a plecat" Valentin Rusu, deputat PDL de Caraș Severin: "În momentul de faţă, sunt doar declaraţii de presă. O declaraţie a domnului preşedinte Sorin Frunzăverde nu am vazut, dar, în momentul în care va apărea, va fi o decizie pe care am să o respect şi am să o urmez. Am avut discuţii cu colegii mei parlamentari şi au răspuns afirmativ. De asemenea, cred că şi primarii din judeţ vor face acelaşi lucru" Sulfina Barbu, deputat PDL: "Acest anunţ a fost făcut de PNL, nu am nicio confirmare de la domnul Sorin Frunzăverde şi eu sper să nu fie adevărat(...) Eu nu am reușit să-l contactez" Mihaela Popa, vicepreședinte PDL: "Eu nu am văzut nicio declaraţie a lui Frunzăverde privind plecarea sa din partid. Dacă însă este adevărat că pleacă atât el, alături de 42 de primari din judeţul Caraş Severin, cât şi primarul Slatinei, Darius Vâlcov, atunci Emil Boc ar trebui să-şi asume aceste pierderi şi să-şi dea demisia din fruntea PDL" CITIŢI ŞI: Sorin Frunzăverde vrea să plece din PDL. UPDATE: Liderii democrat-liberali încearcă să îl facă să se răzgândească