VEZI ce se va întâmpla cu cea mai veche centrală nucleară din Spania

Oficialii de la Madrid au decis să prelungească durata de exploatare a celei mai vechi centrale nucleare din țară.

Ministrul spaniol al Industriilor, Jose Manuel Soria, a anunţat că perioada de exploatare a celei mai vechi centrale nucleare din Spania va fi prelungită cu încă cinci sau chiar şase ani, transmite AFP, preluată de Agerpres. Această decizie este considerată de către ecologişti ''iresponsabilă''.

Centrala este mai veche de 40 de ani

''Nu ne putem permite să subutilizăm resursele energetice'', a explicat ministrul, în contextul în care Spania ar putea recădea în recesiune în acest trimestru şi a adoptat măsuri de austeritate pentru reducerea deficitului bugetar. ''Trebuie să găsim un bun mix, o bună combinaţie între diferitele surse de energie'', a insistat oficialul spaniol.

Centrala nucleară de la Garona a intrat în exploatare în anul 1971, fiind prima centrală de acest fel construită în Spania. Mai multe organizaţii ecologiste, printre care şi Greenpeace, au cerut în trecut închiderea ei, prezentând-o ca fiind 'sora geamănă' a centralei japoneze de la Fukushima, unde a avut loc o explozie anul trecut, în luna martie, în urma unui seism urmat de tsunami.

Centrala de la Garona ar fi urmat să-şi înceteze activitatea la 1 aprilie 2013, după ce fostul guvern socialist i-a prelungit în anul 2009 durata de viaţă cu patru ani, pentru a se reduce dependenţa faţă de importurile de petrol. În prezent, Spania dispune de şase centrale nucleare. În anul 2011, Parlamentul spaniol a adoptat o lege care suprimă limitarea duratei de viaţă a centralelor nucleare la 40 de ani, permiţând astfel prelungirea exploatării acestora.