VEZI ce acționar Nabucco ar putea ieși din proiect

Unul dintre acționarii Nabucco amenință cu ieșirea din acest proiect.

Grupul german de utilităţi RWE AG ar putea să renunţe la planurile vizând implicarea sa în construcţia gazoductului Nabucco, o conductă destinată să transporte gaze naturale din regiunea caspică în Europa Centrală via Turcia, a declarat marţi directorul general de la RWE, Jürgen Grossmann, într-un interviu acordat Wall Street Journal Deutschland, preluat de Agerpres.

Potrivit directorul general de la RWE, principala prioritate a grupului german este să-şi asigure surse de gaze naturale cu investiţii cât mai mici, în condiţiile în care decizia autorităţilor de la Berlin de a renunţa la energia nucleară a afectat finanţele companiilor de utilităţi.

'Ceea ce contează pentru noi este ca gazul caspic să ajungă în Europa şi să ajungă în cantităţile de care avem nevoie şi acolo unde avem nevoie. Dacă conducta se numeşte Nabucco sau Turandot nu are prea mare importanţă pentru noi', a declarat Grossmann, făcând referire la operele celor doi compozitori italieni Giuseppe Verdi şi Giacomo Puccini. 'Dimpotrivă, suntem încântaţi de toate soluţiile care păstrează angajamentul nostru financiar la un nivel minim', a adăugat Jürgen Grossmann.

Comentariile directorului general de la RWE sunt primul semnal concret venit de la un membru din consorţiul Nabucco că gazoductul ar putea să nu fie construit, în pofida mai multor ani de pregătiri. La acest proiect participă și compania românească de stat Transgaz și grupul austriac OMV.