VEŞTI PROASTE. Lactatele şi carnea se scumpesc

Lactatele şi produsele din carne se vor scumpi şi ele până la finele anului. Seceta puternică a avut ca efect o producţie slabă, ridicând astfel costurile de producţie şi preţurile materiilor prime.

Fermierii se plâng de faptul că nu vor avea cu ce să îşi hrănească animalele. Deja au epuizat bună parte din stocurile de furaje pregătite pentru iarnă. Elena Prisacariu, proprietara unei ferme de vaci, oi şi capre din Botoşani, este foarte îngrijorată cu privire la hrana pe care o va da animalelor sale. Ferma ei numără peste 100 de vaci, 700 de capre şi 300 de oi, iar mâncarea pentru animale pusă deoparte pentru iarna 2012 - 2013 deja a început să fie consumată. "Am şi o fermă vegetală, pe care cultivăm  lucernă, porumb şi fân, ca să asigurăm hrana animalelor. Imaşurile sunt uscate din Iuna iunie, nu am mai putut pune animalele la păscut şi am început să le dăm să mănânce lucerna strânsă până la începutul verii pentru mâncarea din iarnă. Pentru că nu au mâncare suculentă, cum ar fi normal, toate dau mai puţin lapte", a declarant femeia. Aceasta spune că vacile, oile şi caprele ei dau lapte doar la jumătate din potenţial, în contextual în care, pentru a le asigura traiul, cheltuie mai multe decât s-ar fi aşteptat. Cu o producţie de grâu la jumătate comparataiv cu anul trecut, şi o cultură de porumb pentru boabe aproape compromisă total, afacerea este în pragul colapsului. "Anul acest nu avem profit chiar de loc. Plutim pe piaţă aşteptând nişte zile mai bune", spune Elena Prisacariu. "Ne aşteptăm la scumpiri cu 30%"

Fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, spune că situaţia se regăseşte atât în fermele care cresc animale pentu carne, cât şi în cele unde se exploatează laptele. "Ne aşteptăm la scumpiri, de 30 la sută. Este o valoare la limita maxima a suportabilităţii cumpărătorilor", a declarat oficialul. Carnea de porc  şi de vită va lua în preţ câţiva lei, la fel preparatele din carne. Nici laptele nu scapă de scumpiri. "Preţul laptelui va creşte cu 30% până în iarnă pentru că producătorii trebuie să-şi acopere costurile, iar furajele sunt extrem de scumpe. Există fermieri care vând direct laptele prin reţeaua de automate de lapte sau direct în piaţă şi pot modifica preţurile. Însă cei care dau laptele către procesare nu au cum să modifice preţurile decât într-o înţelegere cu procesatorii. Unele fabrici acceptă o majorare de preţ chiar cu 1 septembrie", a declarat recent preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Vaci Holstein-Ro, Costel Caraş. O creştere a preţului laptelui se va regăsi la raft în preţuri noi la iaurturi, smântână sau unt, toate produse care au laptele ca materie primă.