Claudiu Niculescu a marcat până acum nu mai puţin de 12 goluri în poarta giuleştenilor. „Câinii” speră că atacantul îi va „curenta” din nou pe rivali.
Rapid şi Dinamo joacă duminică seară (ora 20.30, Digi Sport), pe arena din Giuleşti, ultimul derby bucureştean al acestei ediţii de campionat. Cu câţiva ani în urmă, cele două echipe se duelau pentru podiumul clasamentului. Acum, însă, ele au ajuns să se lupte cu disperare pentru locul şase, ultimul care asigură calificarea în sezonul următor al Ligii Europa.
„Arma secretă” a „câinilor roşii” în derby-ul din Giuleşti ar putea fi Claudiu Niculescu, veteranul de 34 de ani. Deşi în ultima vreme atacantul a prins destul de rar primul unsprezece, fiind evident că a terminat „benzina”, dinamoviştii speră să mai dea o lovitură măcar într-un duel cu miză, în care lui i-a mers mereu de minune. Cornel Ţălnar, antrenorul dinamoviştilor, l-ar putea arunca în luptă duminică seară, deoarece „Clau-gol” are un mare atu, fiind recunoscut drept „naş” al Rapidului.
Niculescu a marcat până în prezent nu mai puţin de 12 goluri în poarta echipei din Giuleşti, zece dintre acestea fiind reuşite în tricoul echipei Dinamo, iar celelalte două - pentru Universitatea Craiova. Unul dintre meciurile de referinţă făcute de Claudiu Niculescu împotriva Rapidului este cel din primăvara anului 2007, când Dinamo a câştigat cu 4-1 în Giuleşti, toate reuşitele purtând semnătura atacantului.
În ultima partidă directă, din toamnă, „Clau-gol” şi-a salvat echipa de la înfrângere, marcând golul egalizator în ultimele minute ale partidei, încheiată cu scorul de 1-1. Niculescu începuse acel meci din postura de rezervă, dar a intrat pe teren în minutul 9, în urma accidentării lui Marius Alexe.
„Dacă batem, ne asigurăm prezenţa în Liga Europa”
Florin Prunea, managerul sportiv al echipei Dinamo, este convins că o victorie în partida din Giuleşti le-ar asigura „roşalbilor” participarea în sezonul viitor al Ligii Europa.
„Atmosfera de acolo ne va motiva, pe acel stadion te simţi fotbalist. Dacă batem Rapidul, ne asigurăm prezenţa în Liga Europa. Locul şase, pe care îl ocupăm în prezent, nu ne face cinste, dar având în vedere tot ce s-a întâmplat în ultima vreme, este în regulă”, a spus Prunea la GSP TV.
Turcu ameninţă cu falimentul
Acţionarul Vasile Turcu continuă să agite apele în „Groapă”. Oficialul dinamovist ameninţă că va falimenta clubul. „Dacă Dinamo nu plăteşte datoriile, intervine insolvenţa prin legea falimentului şi clubul nu va primi licenţa. Ce să le fac eu dacă n-au mai vrut să fiu în club, dar au datorii la mine?”, a spus Turcu.