Veta Biriş, despre mândria de a fi român

Invitată la "Doamne de poveste", emisiunea de pe postul Acasă TV, cântăreaţa de muzică populară a gătit mâncare tradiţională, a cântat alături de fetele de la Căpâlna şi a explicat de ce nu ar putea să plece din România.

A crescut ascultând poveşti din timpul razboiului, este mândra ca este românca şi nu ar schimba România pe nicio altă ţară din lume. Duminica, 14 octombrie, de la 16.30, telespectatorii ACASA vor urmări o emisiune despre Veta Biris, cu dezvăluiri impresionante din viaţa artistei Veta Biriş.

"Veta Biris a primit echipa "Doamne de Poveste" acasă, la Capalna. S-a strâns aproape tot satul, familia. Veta a făcut mincare traditională, au venit şi au dansat fetele de la Capâlna. Un regal de tradiţie şi ospitalitate ardelenească", spune Ionela Bănărescu, producatoarea emisiunii "Doamne de poveste". "Iubesc România cum îmi iubesc cântecul, cum îmi iubesc familia şi cum îl iubesc pe Dumnezeu. Nu aş putea să-mi părăsesc ţara niciodată, atât de mult o iubesc, nu că ar fi mai frumoasă ca alte ţări, dar aici este locul unde m-am născut, locul unde trăiesc şi locul unde vreau să mor", a spus Veta Biris. Primele cantece pe care le-a ascultat in copilarie erau despre poveşti din război.

Aşa a încolţit în sufletul ei dorinţa de a cânta piese patriotice: "Tata ne lua seara în jurul lui, ne ţinea pe genunchi şi ne povestea din timpul războiului - tata a fost în cel De-al Doilea Război Mondial - şi nu numai că ne spunea poveşti, ne şi canta tata", povesteşte Veta Biriş. Era o fetiţă simpla de la ţara când a plecat la Bucureşti să-şi implineasca visul. Când s-a reîntors în satul natal a fost primită cu multă bucurie: "Mi-a zis mama că domnul învăţător din sat a scos televizorul în fereastră ca să poată veni câţi mai multi oameni din sat să urmărească emisiunea. Erau mândri de mine că m-au văzut la televizor", povesteşte artista.

Cu lacrimi în ochi, Veta Biriş spune despre mama sa că a fost fiinţa cea mai dragă ei, cea care i-a dat viaţă: "Cred că pentru orice om mama este un nume sfânt, mama este omul cel mai apropiat de sufletul tău. Eu întotdeauna am spus că dorul de mamă arde. Chiar daca ea a avut o familie grea cu opt copii, a ştiut să treaca peste toate necazurile. Noi zicem că a făcut oameni din noi, am ştiut să o urmăm în viaţă, să avem familii frumoase. Poate că am fi fost mai multumiţi, poate eu personal, dacă o vedeam mai aproape de mine. Ea niciodată nu mi-a zis că eu cânt frumos sau că sunt frumoasă. Inainte să moară mi-a zis frumoasa ţării. M-a impresionat foarte mult că niciodată nu am auzit-o să îmi zică ca sunt frumoasă", îşi aminteşte artista.