Îndrăgita cântăreață de muzică populară Elena Merișoreanu se confruntă cu probleme serioase de sănătate, ajungând pe mâna medicilor.
Artista a încercat să-și rezolve problemele pe care le are cu tiroida, urmând un tratament naturist.
„Am avut ceva probleme de sănătate, dar am fost la spital. Doctorii deja mă cunosc şi m-au tratat excelent. Am încercat remedii naturiste, sora mi-a recomandat să-mi rezolv problema cu ulei încins. Am mers la medic pentru că mâine este ziua Unirii Principatelor Române şi voi susţine un concert în aer liber. Trebuie să mă simt mai bine!” a declarat Merișoneanu, potrivit Libertatea.ro.
„Am luat medicamente ca să mă pot îngrăşa până la 48 de ani. Atunci când am fost însărcinată nu am luat mai mult de 4 kilograme. După ce m-am operat de tiroidă am început să iau în greutate”.