VEȘTI CUMPLITE pentru un ÎNDRĂGIT SOLIST din România. VERDICTUL NEMILOS dat de medici

Dan Ciotoi, solistul trupei Generic, care a fost operat recent după ce i s-a descoperit o tumoră va suferi o nouă intervenție chirurgicală.

Artistului i s-a descoperit o nouă formațiune canceroasă, riscurile operației de extirmare a sa fiind foarte mari.

Cu acest prilej, Dan Ciotoi a precizat că nu se teme de operație și că aceast intervenție chirurgicală nu are legătură cu corzile vocale, ci cu nervii faciali.

"Nu mi-e frică de intervenție. Nu are legatură cu corzile vocale, decât cu nervii faciali. Operația implică un risc, dacă se fac greșeli, voi avea semi-pareză, dar am citit că există tratament dacă se întâmplă acest lucru. Eu dupa 10 zile mă simțeam bine la prima operatie, cam doua saptamani dureaza recuperarea", a preciat Dan Ciotoi.

Solistul așteaptă analizele efectuate după operația pe care a suferit-o acum o lună: 

"Mă simt bine, sunt bine. Nu urmez niciun tratament anume în urma operației. Operația a fost acum o lună de zile. Trebuie să îmi vină rezultatele la tumoră".