Republica Moldova. Moldovenii ar putea achita mai mult pentru gazele naturale. Societatea pe Acțiuni (SA) „Moldovagaz” a depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale cu 40%.
Motivul creșterii prețului la gazele naturale
Potrivit ANRE, solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională. Astfel, miercuri, va avea loc o ședință pentru examinarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru gazele naturale.
„Specialiștii din cadrul agenției examinează cererea depusă și verifică corectitudinea calculelor prezentate pentru a elabora și înainta Consiliului de Administrație al ANRE proiectul de hotărâre. În acest context, anunțăm că membrii Consiliului de Administrare al ANRE se vor întruni, miercuri, 27 noiembrie 2024, ora 10:00, pentru examinarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru gazele naturale”, se specifică în anunțul ANRE.
Potrivit reprezentanților SA Moldovagaz, urmare a majorării prețurilor la gaz pe piața internațională, devierile tarifare ale companiei se vor ridica la 400 de milioane de lei (circa 20 mil de euro).
Ultimul dată, tariful pentru gazele naturale a fost ajustat în luna mai 2024. Noile tarife ar urma să fie puse în aplicare începând cu 1 decembrie 2024.
Subiectul gazelor naturale discutat cu președintele Gazprom
Luni, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a avut o întâlnire de lucru cu președintele Gazprom, Alexei Miller. Părțile au discutat despre livrările de gaze naturale în Republica Moldova - în regiunea transnistreană, în baza contractului existent după 1 ianuarie, în special în cazul în care tranzitul prin Ucraina este întrerupt.
În cadrul întrevederii au fost prezentați membrii Consiliului de Administrației ai SA Moldovagaz, propuși de Ministerul Energiei. Aceștia sunt Dorin Junghietu pentru funcția de președinte al Consiliului de Administrație, Vadim Ceban pentru funcția de vicepreședinte, Eduard Calancea și Radu Mandraburca, pentru funcțiile de membru al Consiliului de Administrație. În viitorul apropiat, candidaturile respective vor fi supuse procedurii repetate de votare.
De asemenea, s-a discutat despre soluționarea datoriei Moldovagaz față de Gazprom. Astfel, s-a convenit că vor fi reluate consultările pe această chestiune.
Republica Moldova are stocuri de gaze până la sfârșitul anului
Premierul Dorin Recean a declarat anterior că Republica Moldova deține stocuri de gaze pentru asigurarea consumului până la sfârșitul acestui an. Totodată, până la final de noiembrie vor exista și stocurile necesare pentru consumul din ianuarie. Oficialul a precizat că cetățenii vor fi asigurați atât cu gaze naturale, cât și cu energie electrică în sezonul rece. Prim-ministru a remarcat anterior că „moldovenii în acest sezon nu vor plăti tarife mai scumpe la gaz și la electricitate”.
În ceea ce privește prețul gazului, premierul a afirmat că autoritățile au obligația de a asigura cetățenii cu cel mai ieftin gaz care există pe piață. Potrivit oficialului, la această etapă, gazul rusesc nu este cel mai ieftin de pe piață.
Ministerul Energiei a pregătit un plan de iarnă cu 44 de măsuri. Acestea sunt aplicabile aprovizionării cu energie și gaze în timpul sezonului rece. Planul prevede, de asemenea, două scenarii majore, unul dintre acestea fiind refuzul Gazprom de a livra gaze către regiunea transnistreană pe rute alternative după expirarea contractului de tranzit prin Ucraina la 1 ianuarie 2025.