Telekom Sport și Digi Sport au anunțat, vineri, că au achiziționat drepturile de transmisie ale campionatelor de fotbal din Spania și Italia.
Serie A și Primera Division vor începe în acest weekend și exista riscul ca partidele din Italia și Spania să nu poată fi vizionate pe teritoriul României. Deținătorul drepturilor ceruse suma de 35 de milioane de euro pentru trei sezoane, iar Telekom Sport și Digi Sport stopaseră negocierile. Însă, după alte runde de discuții, cele două televiziuni de nișă au ajuns la un acord cu deținătorul drepturilor și au anunțat, vineri seara, că vor transmite și meciurile din Serie A, și din Primera Division.