Veşti bune pentru toţi părinţii din ţară. Află cât primești din 2020

Mai multe modificări legislative privind concediul de creștere copil (CCC) au intrat în vigoare de la data de 1 ianuarie 2020.

Astfel, limita de venituri impozabile ce pot fi obținute simultan cu indemnizația de creștere a copilului a crescut la 6.250 de lei, adică, de cinci ori cuantumul minim al indemnizației: 1.250 de lei X 5.

În plus, dacă indemnizația calculată pentru cel de-al doilea CCC, cerut la mai puțin de un an de la încheierea anteriorului concediu, are o valoare mai mică decât prima, solicitantul are dreptul la indemnizația primită în cazul anteriorului CCC.

Potrivit Ordonanței nr. 111/ 2010, indemnizația lunară pentru creșterea copilului se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului.

Indemnizația nu se cumulează cu salariul, astfel că, dacă părintele în cauză decide să se întoarcă mai devreme la muncă, pierde banii aferenți indemnizației pentru creșterea copilului.

Indemnizația nu poate fi mai mică de 1.250 de lei și mai mare de 8.500 de lei (indiferent cât de mari ar fi veniturile părintelui care intră în CCC).

Condiţii

Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010, atât mama cât și tatăl copilului au dreptul la concediul și indemnizația de creștere a copilului în vârstă de până la doi ani (trei ani, pentru copilul cu handicap). Părintele care vrea să intre în CCC trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

- salariata/salariatul să fi lucrat, cu contract de muncă, măcar 12 luni în ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului; - să fie cetățean român, străin sau apatrid (adică fără cetățenie); - domiciliul/reşedinţa să-i fie pe teritoriul României; - să locuiască în România împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia/acestora.

Actele necesare

Părintele care solicită concediul și indemnizația de creștere a copilului trebuie să prezinte actele doveditoare la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti pe raza căreia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa. Cererile sunt soluţionate prin decizie în 15 zile lucrătoare de la înregistrarea la agenţiile teritoriale (unde au fost trimise de primării), acestea fiind comunicate solicitanţilor în cinci zile lucrătoare de la emitere. Sunt necesare următoarele acte:

- cerere tip;

- copia actului de identitate al solicitantului şi a certificatului de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul - ori, după caz, de livretul de familie, certificate pentru conformitate cu originalul de către persoana care primeşte documentele;

- actele doveditoare privind calitatea solicitantului şi relaţia acestuia cu copilul/copiii pentru care solicită dreptul, după caz; - actele doveditoare care să ateste veniturile obţinute în ultimele 12 luni înainte de data naşterii copilului; - dovada eliberată de angajator sau organele competente privind veniturile realizate (sau declarația unică, acolo unde e cazul); - dovada privind suspendarea activităţii pentru perioada în care se solicită concediul pentru creşterea copilului; - orice alte documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate.

Dacă în situația părintelui care beneficiază de indemnizație și CCC intervin modificări care ar putea să determine încetarea sau suspendarea plății drepturilor, acesta este obligat să anunțe în scris primăria, în termen de 15 zile lucrătoare de la apariția modificărilor. În caz contrar, persoana în cauză riscă o amendă cuprinsă între 500 de lei și 2.000 lei, potrivit dcbusiness.ro