Vești bune pentru șoferi! Situația se schimbă începând de azi

Au început lucrările la Autostrada Soarelui, lângă Fetești. Un tronson de 9 kilometri va fi supus restricțiilor de circulație pentru a putea fi reparat.

Traficul rutier va fi închis până la finalul lunii pe un tronson de 9 km între Fetești și localitatea Perișoru, pe calea 2, sensul dinspre Constanța spre București, scrie Rador.

Șoferii vor fi nevoiți să folosească rutele ocolitoare, unde, din păcate, există o singură bandă pe sens.

În total, în acest moment pe Autostrada Soarelui există patru zone cu reparații și restricții.

Primul tronson cu lucrări pe A2 este între București și Fundulea, pe sensul spre litoral se asfaltează două loturi cu o lungime totală de 12 km.

În județul Călărași, atenție, lângă Drajna, deviere pe aproximativ 10 km, de această dată lucrările sunt pe sensul Constanța-București, iar la Podul Fetești, la kilometrul 144, reparațiile se vor încheia săptămâna viitoare, pe 15 mai.

Pe șoselele din Transilvania se lucrează pe DN1 la Scoreiu, între Brașov și Sibiu, pe DN 11 între Brașov și Târgu Secuiesc, iar în județul Mureș, pe DN 16, asfaltările la ajuns în zona localității Satul Nou - este șoseaua dintre Cluj Napoca şi Reghin.