Vești bune pentru cei cu rate la bănci! Evoluția indicelui ROBOR oferă speranțe

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a scăzut joi pe piaţa interbancară cu 0,01 puncte procentuale, la 3,24% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

 

Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR la 3 luni se situa la 2,05%. În perioada similară a anului trecut, respectiv 22 noiembrie 2017, indicele era 2,14% pe an.

 

În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, acesta a coborât la 3,45% pe an, de la 3,46% miercuri.

 

ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale, a stagnat la nivelul de 3,53% pe an, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni a scăzut la 3,58% pe an, de la 3,59%. AGERPRES