Vestea pe care bucureștenii o așteaptă cu sufletul la gură. Când se circulă pe M5?

Statia Orizont, Metrou, Drumul Taberei, santier

Lucian Bode, ministrul Transporturilor, anunță un nou termen pentru finalizarea lucrărilor la magistrala din Drumul Taberei.

Potrvit ministrului, metroul ar putea circula pe magistrala din Drumul Taberei în septembrie.

Într-un interviu acordat la Radio România Actualități, Lucian Bode a declarat că Metrorex a reușit să rezolve problema infiltrațiilor de apă de pe Magistrala 5, iar în decursul acestei săptămâni s-au efectuat mai multe teste. Începând de luni, vor avea loc mai multe proceduri de recepție, a spus ministrul.

,,Săptămâna aceasta, luni, au început testele instalațiilor electro-energetice și acestea sunt în regulă, se fac și testele dinamice cu 8 trenuri, pentru teste dinamice și înmagazinarea tonajului de rodaj. De luni, 24 august, Comisia de Recepție începe recepția pe specialități, pe componente și în paralel se realizează și recepția la terminarea lucrărilor, respectiv la punerea în funcțiune a instalațiilor. Sperăm că toate aceste proceduri să se realizeze într-un timp cât mai scurt astfel încât în septembrie să putem să vedem trenurile de metrou circulând pe M 5”, a spus ministrul.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a afirmat pe 22 iunie că termenul asumat neforţat de către antreprenori, consultanţi şi beneficiari pentru darea în folosinţă cu călători a metroului din Drumul Taberei – şi anume 30 iunie 2020 – nu poate fi respectat, specialiştii fiind cei care vor decide momentul în care magistrala M5 va fi dată în exploatare.

„În momentul preluării mandatului de ministru, am afirmat foarte clar că pentru mine şi pentru Guvernul Ludovic Orban proiectul Magistralei M5 reprezintă unul dintre principalele obiective de investiţii din Bucureşti.

Promit orice, rezolvă orice, îşi asumă orice. Când văd că se apropie termenele şi văd că tot ceea ce au promis nu se concretizează, aceştia se transformă în „explitaci”. Nici acest termen nu o să-l găsiţi în DEX. Explică de ce nu s-a putut, cum au făcut tot ce a depins de ei şi aşa mai departe. Eu cred că este momentul ca aceste categorii să nu mai ocupe funcţii de decizie în Ministerul Transporturilor”, a declarat Lucian Bode, zilele trecute.

Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv staţia şi Depoul Valea Ialomiţei, este finanţată integral din fonduri externe nerambursabile în cadrul POS-T 2007 – 2013, POIM 2014 – 2020 (85%) şi de la bugetul de stat (15%). Valoarea proiectului aprobat prin HG nr. 374/2019 este de aproape 3,224 miliarde de lei.