Schimbare importantă privind taloanele mov de pensii. În termen de câteva zile, pensionarii ar trebui să vadă cu proprii ochi materializarea schimbărilor promise de Guvernul României încă din toamna anului trecut. Vârstnicii vor putea, astfel, să solicite talonul mov și în format electronic, fără a fi nevoiți să mai aștepte ultimele vești de la poștaș.
Pensii 2022. Proiectul legislativ adoptat la finalul anului 2021, care prevedea posibilitatea transmiterii la cerere a talonului de pensie în format electronic, de către Casa Națională de Pensii Publice, este la un pas să devină realitate.
Astfel, taloanele mov, adică acele cupoane de pensie pe care trebuie să le primească cei care au optat să-și încaseze drepturile prin bancă, vor putea să ajungă la vârstnici în format electronic.
Pensii 2022. Ultimele informații privind digitalizarea talonului mov
Fostul ministru al Muncii Violeta Alexandru a transmis că, odată cu conturarea proiectului de lege în acest sens, a avut în vedere pensionarii din România care folosesc tehnologie și care „nu au de ce să nu se bucure de avantajele ei, inclusiv în sensul de a-și face programul cum vor, fără să mai aștepte poștașul acasă pentru a le aduce talonul mov, (încă) necesar pentru accesarea unor servicii”.
„Vești bune! Mai sunt câteva zile și ieșim la lumină și cu talonul mov transmis electronic, la cerere, către pensionarii care primesc pensia pe card. Anunț când văd eu, cu ochii mei, că funcționează în portalul Casei Naționale de Pensii Publice”, a anunțat fostul ministru Violeta Alexandru, într-un mesaj publicat vineri, 18 februarie, pe pagina sa de Facebook.
„Pensionarii care nu doresc să îl primească electronic, îl primesc la fel ca până acum: de la poștaș. Cei care primesc pensia în numerar, primesc banii și talonul când vine poștașul”, a mai precizat Violeta Alexandru.
Pensii 2022. Regulile pe care pensionarii trebuie să le respecte
Talonul mov va fi acordat pensionarilor atât în format electronic, cât și în format fizic, primit prin serviciile oferite de Poșta Română, amândouă documente având aceeași însemnătate juridică.
Pensionarii care doresc să primească talonul mov de pensie în format electronic, fie pe e-mail, fie în contul online deschis în portalul CNPP, vor trebui să urmeze anumiți pași, după cum a anunțat, la începutul acestui an, instituția.
În momentul de față, taloanele de pensii se trimit la domiciliul pensionarului, indiferent de modalitatea de plată a pensiei, și nu pot fi înmânate decât titularului, sub semnătură, prin prezentarea cărţii de identitate sau mandatarului desemnat prin procură specială.
Pensii 2022. Violeta Alexandru promite că nu va uita de vârstnicii țării
„Greu se mișcă lucrurile când vine vorba de a oferi, în mod concret, servicii civilizate oamenilor dar ajungem noi la rezultat și aici. Discuții peste discuții, reveniri pentru a nu se ascunde subiectul în sertar, insistențe, rezistență la obținerea de rezultate rapid cu gândul la banii europeni care aduc și creșteri de salarii (și atunci, de ce să faci lucrurile repede!?) și licitații de milioane de euro pentru ceva ce se vede că poate fi făcut cu costuri de bun simț. Toate experiențele le-am avut.
Ne auzim săptămâna viitoare pe acest subiect. Nu renunț până nu văd că, dincolo de legile pentru care mă lupt în Parlament, se pun și în practică măsurile și oamenii văd schimbare. Câte legi nu s-au votat și nu s-a schimbat nimic... Cu mine trebuie să se poată!”, s-a exprimat fostul ministru al Muncii Violeta Alexandru.