Deja celebrul preot Cristian Pomohaci află vineri dacă rămâne caterisit sau nu, decizia Consistoriului Mitropolitan de la Sibiu reunit joi urmând să fie comunicată Sinodului Mitropolitan.
A doua întânire între mai marii bisericii va avea loc azi şi urmează să comunice public verdictul în cazul fostului preot, a precizat secretarul Cabinetului Mitropolitului Ardealului, preotul Cristian Vaida, conform Agerpres.
„Sinodul Mitropolitan este astăzi. Au pe ordinea pe zi temeiul acesta. Preşedintele Sinodului Mitropolitan este ÎPS Laurenţiu Streza. Din Sinodul Mitropolitan mai fac parte Arhiepiscopul Irineu, de la Alba Iulia, episcopul Sofronie de la Oradea, episcopul Andrei de la Covasna şi Harghita, episcopul Gurie de la Deva şi Hunedoara şi Prea Sfinţitul Ilarion Făgărăşanul, episcopul Sibiului. Consistoriul comunică decizia Sinodului Mitropolitan, cu solicitarea să valideze hotărârea luată la Sibiu. Decizia Consistoriului o ştiu doar membrii şi după ce se comunică, doar membrii Sinodului Mitropolitan”, a explicat preotul Cristian Vaida.
Sursa citată subliniază faptul că este puţin probabil ca Sinodul Mitropolitan să respingă decizia Consistoriului Mitropolitan reunit joi. În acest caz, Pomohaci mai are o ultimă cale de a încerca să redevină preot - recursul la consistoriul superior, cel de la Bucureşti.
Pomohaci a fost judecat de două ori de "instanţele" preoţeşti: la Alba Iulia şi Sibiu. Fostul preot Cristian Pomohaci a plecat joi de la judecata Consistoriului Mitropolitan după şapte ore, evitând presa şi pe susţinătorii lui, fără să afle verdictul. Dacă la Alba Iulia nu a fost prezent la judecată, la Sibiu, Pomohaci a venit la primul termen şi a cerut o amânare, pentru a putea studia dosarul şi a aduce martori credincioşi în apărarea sa, iar la termenul de joi s-a apărat timp de aproape şapte ore.
Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia a hotărât, pe 28 iulie, ca preotul Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul General pentru că ar fi încercat să corupă sexual un minor de 17 ani, să fie dat afară din preoţie, oferindu-i posibilitatea de a ataca decizia la mitropolitul Ardealului.
Parchetul General a preluat, pe 19 iulie, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş dosarul în care preotul Cristian Pomohaci, din parohia Moşuni, judeţul Mureş, este cercetat pentru racolare de minori în scopuri sexuale. Preotul a fost înregistrat în timp ce îi cerea favoruri sexuale unui minor, iar înregistrarea a apărut în presă.
Pe 26 iunie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a anunţat că a fost sesizat cu privire la unele fapte pe care un preot le-ar fi săvârşit în prezenţa sau asupra unui minor, la câteva zile după ce pe paginile de socializare au circulat înregistrări audio în care clericul ar ademeni un minor să întreţină relaţii homosexuale.