Legendara solistă Olivia Newton-John, deținătoarea a numeroase premii Grammy, le-a împărtășit fanilor o veste teribilă: suferă din nou de cancer la sân cu metastaze la baza coloanei vertebrale, respectiv la osul sacru. Cântăreața a dezvăluit această nenorocire care s-a abătut asupra sa pentru ca publicul său să înțeleagă că are motive serioare pentru anularea/amânarea concertelor din SUA și Canada.
Olivia Newton-John, 68 de ani, a mai fost diagnosticată cu cancer de sân în 1992, pe când avea 43 de ani, reușind la vremea respectivă să iasă învingătoare după ce a recurs la mastectomie parțială, chimioterapie și reconstrucție de sâini.
Un mesaj postat marți în rețelele de socializare anunța: „durerile de spate care au obligat-o să-și anuleze jumătate din concerte s-au dovedit a fi cauzate de un cancer de sân cu metastaze la osul sacru. Olivia va fi supusă câtorva ședinte de radioterapie. Este convinsă că totul va fi bine și în scurt timp se va întoarce pe scenă pentru a-și sărbători vindecarea”
Ulterior, Olivia Newton-John a postat ea însăși un mesaj pe Facebook în care explica „am crezut multă vreme că sufăr de sciatică și că trebuie să stau o vreme să mă odihnesc și să văd exact ce anume determină aceste dureri severe. Soțul meu John mă îngrijește excepțional și vreau să mulțumesc familiei, prietenilor și fanilor pentru grija, dragostea, suportul și toate gândurile lor bune. Abia aștept să-mi reiau concertele”.
Chloe Lattanzi , fiica de 31 de ani a Oliviei, a postat și pe Instagram o fotografie și un mesaj de încurajare pentru mama sa, solicitându-le fanilor să se roage pentru ea.
Olivia Newton-John s-a născut la 26 septembrie 1948, în Cambridge, Anglia, tatăl ei fiind galez, Brinley ("Bryn") Newton-John, iar mama sa fiind născută la Berlin, Irene Helene (născută Born). Mama sa a fost cel mai mare copil al fizicianului teoretician, laureat cu Premiul Nobel, Max Born. Familia mamei sale a părăsit Germania înainte de cel de-al doilea război mondial pentru a evita regimul nazist (Max Born, bunica Oliviei din partea mamei având părinți evrei).