Veste proastă pentru Elena Udrea, fostul ministru afla abia peste câteva zile dacă iese din închisoare.

Sursa: Playtech.ro

Decizia privitoare la punerea în libertate a fostului ministru al Dezvoltării și Turismului, Elena Udrea, a fost amânată de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Magistrații Înaltei Curți au stabilit data de 23 septembrie pentru a se pronunța cu privire la contestația în anulare a Elenei Udrea. Ceea ce înseamnă că sigur Elena udrea nu va ieși din închiosare până vineri, deși ea își dorea foarte tare să fie alături de fiica ei în ziua în care micuța împlinea 4 ani.

Cert este că dacă nu va reuși să iasă de după gratii, micuța Eva Maria însoțită de tatăl său vor ajunge la Penitenciarul Târgșor pentru vizita la mama sa.

Vineri Elena Udrea va afla dacă judecătorii îi vor anula pedeapsa în Gala Bute, și în cazul în care vor admite acțiunea, fostul ministru ar putea fi eliberat de îndată.

Fetița, fără mamă de ziua ei

Micuta Eva Maria s-a născut în urmă cu 4 ani în Costa Rica, la un spital american și a fost sănătoasă tun din primele clipe, a obținut nota 10 la naștere. Cert este că mama sa încearcă să își facă și un plan B, astfel că dacă judecătorii nu vor fi îngăduitori, le-a cerut celor de la penitenciar o zi de permisie pentru a petrece cu fiica ei câteva ore în această zi.

Doar că sunt slabe șanse pentru o astfel de permisie, pentru că Udrea a încercat să se sustragă executării pedepsei și este încarcerată de prea puțină vreme cât să ceară recompense, chiar dacă lucrează deja la penitenciar și are un comportament exemplar.

Ultimele luni au fost extrem de complicate pentru Elena Udrea, dar și pentru fetița ei care a fost nevoită să își vadă mama în spatele unui geam. Cele două nu s-au putut îmbrățișa nici juca așa cum ar face în condiții normale, lucru care a afectat-o grav pe Udrea care a susținut în nenumărate rânduri că nu este normal să fie supusă la un astfel de tratament, mai ales când e vorba despre un copil atât de mic, precum este Eva Maria. Cu toate acestea cele două au reușit să se vadă de câteva ori și vorbesc zilnic la telefon.

Reamintim că la dezbaterile din sala de judecată, avocații Elenei Udrea au pus concluzii de anulare a sentinței de condamnare, care ar fi dus la eliberarea acesteia din arest. Verdictul dat de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost de respingere a contestației în anulare.

În prezent, Elena Udrea se află încarcerată la penitenciarul de la Târgșor, ea fiind audiată în procedura speciale a teleconferinței, nefiind adusă fizic la termenele de judecată care au lor la Înalta Curte de Casație și Justiție.