OMG Petrom estimează că va reduce investițiile cu aproximativ 20% în acest an, comparativ cu anul trecut, la 700 de milioane de euro. Vestea vine pe fondul unei diminuări cu aproximativ 60% a investițiilor de exploatare.
"Valoarea investiţiilor (inclusiv lucrările de explorare şi evaluare capitalizate) pentru 2016 este estimată la aproximativ 0,7 miliarde de euro, cu circa 20% mai mică faţă de 2015, din care aproximativ 85% va fi dedicată proiectelor din Upstream, care includ, printre altele, activităţi de foraj, reparaţii capitale şi proiecte de redezvoltare a zăcămintelor; investiţiile de explorare sunt estimate să scadă cu aproximativ 60% faţă de nivelul ridicat din 2015, în principal ca urmare a finalizării activităţilor de foraj din blocul Neptun", precizează compania, potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, OMV Petrom preconizează un declin de 4% al producţiei la nivel de Grup, din cauza declinului natural necompensat integral ca urmare a nivelului redus al investiţiilor, precum şi a lucrărilor planificate de optimizare a instalaţiilor de suprafaţă de la Totea Deep în semestrul al doilea din 2016.
Printre proiectele pentru a doua jumătate a acestui an se numără demararea producţiei experimentale din sonda de explorare Padina Nord 1 (Operator Hunt Oil, OMV Petrom 50%) în ultimul trimestru al anului şi construcţia unei facilităţi de producţie pentru tratarea şi livrarea de gaze şi condensat de la sonda de explorare Padina Nord 1. Cât priveşte Perimetrul Neptun Deep (50% OMV Petrom, 50% ExxonMobil), în prezent se derulează o analiză detaliată pentru stabilirea viabilităţii dezvoltării comerciale iar o decizie finală de investiţie ar putea fi luată în aproximativ doi ani, urmând ca prima producţie să poată fi obţinută la începutul decadei viitoare.
Tot pentru acest an compania intenţionează vânzarea parcului eolian Dorobanţu, în acord cu strategia sa de a se concentra pe activităţile de bază.
Grupul OMV Petrom estimează o scădere a cererii de gaze a României în acest an în condiţiile în care preţul gazelor pentru piaţa reglementată a fost îngheţat la 60 lei/MWh până la finalul lunii martie 2017, în timp ce piaţa liberă este caracterizată prin concurenţa crescută şi presiune pe marje, inclusiv ca efect al competitivităţii sporite a gazelor de import.
"Pe piaţa de energie electrică, anticipăm că cererea în 2016 va fi relativ stabilă, cu marje în creştere, ca urmare a mediului de preţ de pe piaţa gazelor", arată sursa citată.
Potrivit estimărilor grupului, pentru anul 2016, preţul ţiţeiului Brent va înregistra o valoare medie de circa 40 dolari/bbl.