Rezultatele unui sondaj publicat joi de Reuters sunt îngrijorătoare. Analiștii financiari anunță că monedele statelor din Europa Centrală vor avea dificultăţi în a se aprecia în cursul anului următor. La noi, euro sare de cinci lei, în 2020.
În timp ce coroana cehă va înregistra un mic câştig, leul nostru se află în picaj evident.
Încetinirea ritmului de creştere este un factor important care afectează monedele din regiune, lovite, în cursul acestui an, de creşterea riscurilor globale, precum tensiunile comerciale dintre SUA şi China sau modul neclar în care se va face ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Chiar dacă până acum economiile din Europa Centrală au rezistat destul de bine la încetinirea economiei mondiale, în ultima perioadă au început să iasă în evidenţă efectele încetinirii în rândul partenerilor comerciali occidentali, în special în cazul Germaniei, motorul economiei europene.
Majoritatea analiştilor intervievaţi de Reuters se aşteaptă ca leul românesc să se deprecieze cu 1,5% anul viitor ajungând la un curs de schimb 4,85 lei pentru un euro, din cauza îngrijorărilor cu privire la deficitul bugetar şi cel al balanţei comerciale.
Altă monedă din regiune care ar urma să se deprecieze este forintul ungar, analiştii intervievaţi de Reuters mizând pe o depreciere de 1,1%, până la un curs de schimb de 335 forinţi pentru un euro în următoarele 12 luni. "Credem că politica monetară a Băncii Centrale a Ungariei este mult prea relaxată având în vedere tendinţa de deteriorare a contului curent", a declarat analistul ING, Petr Krpata.
Forintul polonez, cea mai lichidă monedă din regiune, ar urma să se deprecieze şi el cu 0,5%, până la un curs de 4,30 zloţi pentru un euro, potrivit analiştilor intervievaţi de Reuters. Un motiv de prudenţă pentru moneda poloneză are legătură cu soarta creditelor ipotecare în franci elveţieni şi impactul lor asupra sectorului bancar. Zlotul polonez s-a depreciat săptămâna trecută după ce Curtea Supremă de Justiţie din Polonia a dat un verdict care în opinia investitorilor creşte riscurile ca împrumuturile ipotecare în franci să fie convertite în moneda locală în condiţii nefavorabile pentru bănci.
Analiştii sunt de părere că singura excepţie de la această tendinţă este coroana cehă, prognozată să se aprecieze cu 0,5% în următoarele 12 luni, până la 25,43 coroane pentru un euro. Banca Naţională a Cehiei rămâne una din puţinele bănci centrale din Europa care dezbate dacă trebuie să majoreze dobânzile pentru a contracara presiunile inflaţioniste.