Comisia Europeană (CE) a publicat miercuri, 26 iunie, un raport care mai oprește avântul guvernanților de la București. Executivul European a ajuns la concluzia că România nu îndeplinește criteriile necesare pentru adoptarea monedei europene.
Comisia Europeană, aviz negativ pentru România
Comisia Europeană a luat în considerare indicatorii de convergență, compatibilitatea juridică și factorii relevanți pentru convergența și integrarea economică. Concluziile Executivului European au fost publicate în Raportul de convergență 2024.
Un raport care analizează progresele realizate de state precum Bulgaria, Cehia, Ungaria și Suedia, țări care și-au setat ca obiectiv adoptarea monedei euro. Analiza întocmită de CE arată faptul că legislația națională nu îndeplinește criteriile de conformitate stipulate la Art. 131 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE).
Cel puțin patru criterii a încălcat România
Sunt cel puțin patru criterii cerute de Comisia Europeană pe care România nu le îndeplinește. Și anume: criteriul de stabilitate a prețurilor, cel referitor la finanțele publice, criteriul cursului de schimb și cel de convergență a ratelor dobânzii pe termen lung.
De menționat este faptul că din cele șase state care și-au setat ca obiectiv adoptare monedei euro, doar Bulgaria a îndeplinit criteriile cerute de Comisie. Cu mici excepții, legislația statului vecin poate fi considerată compatibilă cu politica economică și monetară a Uniunii Europene.
Comisia Europeană, undă verde pentru Bulgaria
Un alt aspect care trebuie adăugat constă în faptul că Suedia și Bulgaria au punctat la capitolul stabilitatea prețurilor și a finanțelor publice. Și se pare că și Cehia este pe drumul cel bun, potrivit raportului din 19 iunie întocmit de Comisia Europeană.
Bulgaria, Suedia și Cehia au îndeplinit și criteriul referitor la dobânzile pe termen lung. Cu mențiunea că guvernanții de la Sofia au atins și normele cerute de Executivul European în materie de schimb valutar.
Niciunul din statele menționat nu este parte a mecanismului MCS II. Pentru acest lucru este nevoie de o perioadă de participare de cel puțin doi ani fără a înregistra abateri monetare grave. Abia după cei doi ani de probă se pun în mișcare procedurile de aderare la moneda euro.