Veste proastă pentru economie. Se apropie iar recesiunea?

Consumul de gaze naturale în România a totalizat 85,411 milioane MWh în primele şapte luni din 2012, în scădere cu 4,28% faţă de cel din perioada similară a anului trecut, care s-a ridicat la 89,228 milioane MWh, conform datelor centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Producţia internă de gaze naturale ce intră în consum a reprezentat în iulie 80,36% din totalul surselor, primii doi producători (Romgaz şi Petrom) acoperind 94,77% din această sursă.

Importul ce a intrat în consum a reprezentat diferenţa, respectiv 19,64%. Primii trei importatori - furnizori interni - au realizat împreună 55,29%.

Preţul gazelor naturale din import a fost, în iulie 2012, de 450 dolari/1.000 mc (157,3 lei/MWh), în creştere faţă de cel din luna anterioară, de 426 dolari/1.000 mc (142,77 lei/MWh).

Consumul de gaze naturale, împeună cu cel de electricitate, este de regulă un barometru al stării economiei. O creştere a consumului indică o revigorare a industriei, dar şi o situaţie mai bună a clienţilor individuali, care îşi permit să consume mai mult, fără a face economii. O scădere arată, dimpotrivă, că industria a produs şi ea mai puţin, din moment ce nu a mai avut nevoie de aceste utilităţi.