VESTE CRUNTĂ pentru elevi, la început de an școlar! FĂRĂ telefoane mobile în instituțiile de învățământ

Sursa foto: Dreamstime.com

Prima zi de școală a venit cu vești proaste pentru elevii din Albania. Autoritățile au decis interzicerea folosirii telefoanelor mobile în școli.

Ministerul Educației, Sportului şi Tineretului din Albania a luat această decizie în luna iulie, după ce mai mulți părinți și profesori că folosirea telefoanelor mobile le distrage elevilor atenția de la activitățile educaționale.

Această inițiativă se speră că va avea un impact pozitiv asupra calității educaţiei.

„Sunt convins că va fi o schimbare majoră”, precizează premierul albanez Edi Rama, potrivit Agerpres.ro. 

Premierul a mai adăugat că următorul pas va fi interzicerea folosirii telefoanelor mobile şi în instituţiile publice, unde- apreciază acesta- totul s-a transformat în așa-zise „cluburi de internet”.