Comisia Europeană (CE) a decis joi să trimită României un aviz motivat pentru că nu asigură rambursarea integrală şi imediată a taxelor de înmatriculare a vehiculelor de ocazie achiziţionate din alte state membre, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Curtea de Justiţie a UE a considerat că aceste taxe încalcă normele UE (articolul 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene - TFUE). Normele româneşti privind restituirea taxelor nu respectă principiile cooperării loiale, echivalenţei şi efectivităţii, apreciază Executivul comunitar.
Dacă România nu ia măsuri în următoarele două luni, Comisia poate decide să trimită cazul în faţa Curţii de Justiţie (CJUE), transmite Agerpres.