Veste bună pentru singurul deținut român din China

De mai bine de cinci ani, clujeanul Marius Balo stă închis în China, după ce a fost judecat și condamnat la opt ani de închisoare pentru că ar fi comis o fraudă contractuală estimată la 80 de dolari SUA.

După cinci ani de temniță grea, Marius Balo se va întoarce acasă, unde va executa restul de pedeapsă în condițiile legii române. Avocatul clujean Eugen Iordăchescu s-a ocupat de cazul lui Balo și de repatrierea sa în România.

”În dimineața zilei de 9 ianuarie 2020, am fost informați atât de către ambasadorul României la Beijing, Excelența Sa Basil Constantinescu, cât și de către Direcția de Drept Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției, de faptul că Ministerul Justiției al Republicii Populare Chineze și-a dat acordul la transferarea cetățeanului român Marius Balo”, a declarat avocatul Eugen Iordăchescu, apărătorul lui Marius Balo alături de avocat Ioana Bonda, echipa SCA Iordăchescu & Asociații.

Asta înseamnă că Balo va fi transferat la o închisoare din România, caz în care i se va aplica legea românească, care presupune ar putea fi eliberat mult mai repede dacă ar fi rămas în China.

Potrivit avocaților de la Casa de Avocatură Iordăchescu și Asociații, în perioada următoare, Balo va fi adus în România de o escortă de polițiști. “În acest moment sunt îndeplinite toate condițiile pentru preluarea din China a lui Marius Balo; următorul pas aparține Ministerului Afacerilor Interne care, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, trebuie să întreprindă în cât mai scurt timp demersurile pentru transferul propriu-zis. Teoretic, în două săptămâni Marius Balo ar putea ajunge în România”, a explicat avocata Ioana Bonda.

Revenind, avocatul Iordăchescu mai spune că fostul ministru al Justiției, Ana Birchall s-a implicat mult în această chestiune.

Reamintim că Marius Balo era stabilit în China din 2010, inițial ca expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie și Educație New Oriental din Beijing. În 2014, Marius Balo a fost arestat pentru o presupusă infracțiune de fraudă contractuală, al cărei prejudiciu era de 80 de dolari. Absolvent al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, Marius Balo a petrecut următorii cinci ani în închisoare, în condiții de supra-aglomerare, fără apă caldă sau căldură, fără contact cu vorbitori de română sau engleză, uneori legat și dus la interogatorii, și forțat să muncească peste 12 ore pe zi pentru a-și câștiga dreptul la mâncare.