A fost publicată lista cu statele de unde românii pot veni fără teama autoizolării.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a publicat noua listă săpămânală cu țările din care românii ce intră în țară nu mai trebuie să stea în catantină 14 zile.
Lista din această săptămână cuprinde 22 de state europene, adică, cu 5 mai multe decât lista de săptămâna trecută.
Menționăm că această listă este actualizată săptămânal de către Institutul Național pentru Sănătate Publică.
În baza acestei liste, operatorii aerieni vor putea relua zborurile comerciale regulate către și dinspre țările respective.
Așadar, autoritățile au decis ca românii care vin din Italia și Franța să nu mai intre în carantină sau autoizolare la domiciliu. Decizia intră în vigoare începând de marți, 23 iunie.
De asemenea, așa cum am menționat, se reiau zborurile spre și dinspre aceste țări.
Reamintim că, prontr-o Hotărâre de Guvern, Românii care se întorceau din Italia erau obligați să se autoizoleze. Acest lucru era prevăzut ca măsură a prelungirii stării de alertă care precizează că cetățenii care vin în România din țări din zona galbenă de risc de infecție cu noul coronavirus trebuie să stea în carantină pe o perioadă de 14 zile la adresa de domiciliu.
Așadar, nu mai sunt valabile restricțiile prin care românii să intre în autoizolare pentru următoarele state: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.
La aceste state se adaugă, potrivit deciziei Comitetului Național pentru Situație de Urgență, alte cinci state, și anume: Italia, Irlanda, Franța continentala, Finlanda și Estonia.
Menționăm, că în perioada de la începutul stării de alertă, sute de mii de români care s-au întors în țară au fost nevoiți să intre in autoizolare, iar în cazul testării pozitiv cu coronavirus au trebuit internați în spital.
În funcție de situația epidemiologică este posibil ca noi țări să fie introduse pe lista celor pentru care se va aplica eliminarea măsurilor de izolare sau carantină,