Ministerul Transporturilor a emis, marți, 20 august, autorizația de construcție pentru trenul de Otopeni, în vederea începerii lucrărilor la linia ferată care va asigura legătura directă între Gara de Nord din București și Aeroportul Henri Coandă.
”Categoria de importanță a construcției este <B> (construcție deosebită) și este stabilită de proiectant în conformitate cu prevederile legale”, se arată în Autorizația de construire nr. 66/20.08.2019 emisă de Ministerul Transporturilor, potrivit clubferoviar.ro
Documentul vizează ”Etapa 1 – Viaduct C.F. km 18+550 – km 19+057 – fundații, elevații pile și pereți mulați” din cadrul obiectivului de investiție ”Modernizarea liniei de cale ferată București Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă București – Faza I: Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroportl Internațional Henri Coandă București”. În tradducere liberă, pe înțelesul tuturor, este vorba de racordul de 3 km de la Halta Odăile, din linia ferată existentă București – Urziceni, până la aerogară.
Valabilitate de șase luni pentru autorizația de construcție pentru trenul de Otopeni
Prin acest document, asocierea condusă de Arcada Company Galați, care a câștigat licitația organizată de CFR SA, este autorizată să construiască viaductul (fundații, elevații pile și pereți mulați) și să execute lucrări de protecția mediului. Beneficiarul autorizației este obligat să anunțe Inspectoratul în Construcții teritorial și Ministerul Transporturilor data începerii lucrărilor propriu-zise. De asemenea, aceleași instituții trebuie înștiințate cu privire la data finalizării lucrărilor, odată cu convocarea comisiei de recepție.
Clubferoviar.ro anunță că documentul conține și reglementă specifice zonei în care vor fi executate lucrările: ”Se vor respecta cu strictețe toate procedurile operaționale elaborate pentru desfășurarea în siguranță a traficului aedrian, pentru fiecare fază de construcție.
Durata de execuție a lucrărilor pentru care a fost emisă autorizația este de șase luni, calculată de la data începerii lor efective, anunțată în prealabil. Valoarea totală a lucrărilor autorizate este de 44,5 milioane de lei, fără TVA. (Foto-clubferoviar.ro)