Modelul compact Volvo C30 Electric – versiunea cu zero emisii poluante, care poate fi alimentată la o priză casnică a gamei suedeze – va fi produsă într-o serie limitată. Constructorul scandinav a precizat însă că numărul de C30-uri electrice asamblate poate crește, odată cu cererea.
Volvo a început să producă în serie versiunea 100% electrică a gamei C30.
Deocamdată este vorba de o ediție limitată la 250 de unități – care vor fi oferite în leasing pe anumite piețe europene, între care Suedia, Belgia, Norvegia și Olanda, scrie ”carscoop.com”.
Constructorul scandinav a precizat însă că numărul de C30-uri electrice asamblate poate crește, odată cu cererea.
Volvo C30 Electric – aceasta este denumirea oficială a mașinii compacte cu zero emisii poluante – are o autonomie maximă de 150 de kilometri și poate accelera până la 100 km/h (cu start de pe loc) în numai 4 secunde – exercițiu nerecomandat, totuși, dacă se urmărește, în același timp, acoperirea unei distanțe mai mari.
Viteza maximă a autoturismului electric suedez este de 130 km/h.
Potrivit producătorului, bateriile modelului Volvo C30 Electric se pot reîncărca la orice priză de apartament. Un ciclu complet durează șapte ore.