Miercuri, 19 iulie, magistrații au luat o decizie în legătură cu eliberarea condiționată a lui Cristian Cioacă.IAtă verdictul final, după ce fostul polițist a ispășit, deja, 11 ani din pedeapsa totală.
Anul acesta, fostul polițist Cristian Cioacă a înaintat către Judecătoria Pitești două cereri de eliberare condiționată, ultima fiind depusă în data de 11 mai 2023. Ambele cereri au fost respinse atât pe fond, cât și pe apel. Trebuie spus că, în iulie 2023, s-a readus în discuție eliberarea condiționată a lui Cristian Cioacă. Acum, însă, acesta a primit verdictul final din partea magistraților.
Cristian Cioacă rămâne în penitenciar
Fostul polițist Cristian Cioacă a ispășit, deja, 11 ani din pedeapsa totală didactată de magistrați. Mercuri, 19 iulie 2023, a aflat decizia finală a acestora. Judecătoria Pitești a respins ca neîntemeiată propunerea fostului polițist, formulată prin intermediul Penitenciarului Mioveni. În consecință, Cristian Cioacă nu va fi eliberat din spatele gratiilor. Cererea poate fi reînnoită, termenul fiind fixat de magistrați, respectiv data de 10 noiembrie 2023. Decizia poate fi contestată în termen de 3 zile, potrivit informațiilor disponibile, relatează observatornews.ro.
Acum câteva săptămâni, avocata familiei Ghinescu anunța că cererea de eliberare condiționată a avut mai multe termene. Fostul polițist ar fi trebuit să îndeplinească anumite condiții, pentru ca cererea sa să primească un verdict pozitiv. Printre aceste condiții se numără plata pe care Cristian Cioacă ar fi trebuit să o facă copilului său și al Elodiei. Cuantumul se situează între 130.000 - 150.000 de euro daune morale. Suma respectivă nu a ajuns încă în posesia familiei Ghinescu.
Condamnat în total la 15 ani și 8 luni de închisoare
Fostul polițist a fost condamnat de Curtea de Apel Piteşti la 15 ani și 8 luni de închisoare cu executare. De precizat că pentru o perioadă de 5 anumite drepturi i se interzic. A fost judecat în dosarul uciderii Elodiei Ghinescu, avocata alături de care avea o a doua familie. Inițial, a primit o pedeapsă de 22 de ani închisoare. Potrivit rechizitoriului înaintat de procurori, crima a avut loc în noaptea de 29 spre 30 august 2007.
Pe data de 30 ianuarie 2013, Cioacă a fost trimis în judecată pentru omor calificat şi profanare de morminte, după mai bine de 5 ani de la dispariţia soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.