Vedetele îşi caută de lucru pentru vară

Deşi luna iulie bate la uşă, Cosmina Păsărin şi Gina Pistol nu şi-au completat agenda de evenimente.

Vara aceasta vedetele noastre vor lucra din plin pe Litoral. Cum suntem în criză, puţine se gândesc la vacanţă şi încearcă să-şi rotunjească veniturile cu diverse evenimente în lunile de vacanţă. Fie că sunt cântăreţi şi se pregătesc de concerte, fie că sunt entertaineri şi le vor prezenta, Litoralul pare o soluţie. Ilinca Vandici, prezentatoarea emisiunii "Showbiz Report" de la Antena 2 spune că sigur nu-şi va lua vacanţă. "Deocamdată sunt în planificări de munci şi evenimente. Nu se prefigurează nicio vacanţă. Voi avea evenimente pe Litoral, dar nu vreau să vorbesc despre ele deoarece sunt evenimente private". La nuntă, vrei, nu vrei Pentru Andreea Mantea şi Gabriel Coveseanu, gazdele emisiunii "Nuntă cu surprize", vara înseamnă căutarea celor mai interesante cupluri de îndrăgostiţi. Vor, nu vor, cum emisiunea debutează din 7 iulie la Kanal D, Andreea şi Cove vor participa la diferite nunţi pentru a o găsi pe cea câştigătoare. Reporterul de la "Late Night Show", Cosmina Păsărin spune că încă nu a luat vacanţă de la emisiune, dar nu se gândeşte la concediu. Alături de iubitul său Nemer, ea va analiza ofertele venite de pe Litoral şi va alege în care se va implica. Nici agenda Ginei Pistol nu este completă. Modelul spune că nu ştie încă ce i se va propune, dar această perioadă sigur îi va aduce mai multe contracte. "În acest moment nu am programat niciun concediu. Nu am evenimente în agendă, dar acestea le stabilesc de la o săptămână la alta. Chiar dacă nu am mai apărut în presă, asta nu înseamnă că nu am fost activă", a povestit Gina Pistol. "Îmi doresc ca în această vară să am şi prezentări, dar şi vacanţă. Dacă nu am de lucru, nu am bani de vacanţă." GINA PISTOL, model Paula Seling, promovare în Franţa Dacă unii artişti vor petrece vara pe Litoral, alţii şi-au programat concerte în afara ţării. Pentru Paula Seling vara lui 2012 înseamnă promovarea duetului cu Alexander Rybak. Cântăreaţa şi-a unit forţele cu norvegianul Alexander Rybak, câştigătorul Eurovisionului din 2009 şi au lansat piesa "I'll Show You". Melodia îi aparţine lui Rybak. Paula va petrece mult timp în afara ţării - în Franţa, Germania, Belgia, Norvegia unde artiştii au programate concerte. În aceste ţări au primit şi invitaţii pentru apariţii în emisiuni de televiziune. Cătălin Crişan merge la românii din Grecia Pentru Elena Gheorghe e o vară de foc. După nunta programată în luna iulie, cântăreaţa va lansa un nou single şi pleacă în turneu. "Pentru următoarea perioadă urmează să lansez un nou single, iar apoi mă aşteaptă o vară plină de concerte atât în ţară cât şi în străinătate", a spus Elena Gheorghe. Cătălin Crişan şi-a propus să îmbine plăcutul cu utilul. Refăcut după accidentul avut la începutul lunii mai, artistul a spuns că va pleca în vacanţă în străinătate, unde va şi cânta. "Mă duc în vacanţă, dar am şi concerte. Voi cânta atât pe Litoralul românesc, mai ales la evenimente private, dar am fost chemat şi de comunitatea românească din Italia şi Grecia. În ultimii cinci ani am cântat pentru românii din Italia şi Grecia în fiecare vară", a povestit Cătălin Crişan. "Mă duc în vacanţă, dar am şi concerte. Am fost chemat şi de comunitatea românească din Italia şi Grecia. În ultimii cinci ani am cântat mereu pentru românii din afară." CĂTĂLIN CRIŞAN, cântăreţ Şi pentru Buzdugan şi Morar vara se anunţă, măcar parţial, cu muncă. Cum Radio Zu a organizat "Princess Summer Festival", iar Michel Telo se află printre numele anunţate, p reze n ta torii vor fi acolo. La concert sunt aşteptate 15.000 de persoane. "Voi petrece câteva weekend-uri pe litoral, până pe cinci august. Apoi mă voi întoarce pentru data de 18 august când Michael Telo va urca pe scenă", a spus Buzdugan. Artiştii români şi-au programat concerte pe care le vor susţine atât în ţară cât şi în străinătate