Vedetele de la Hollywood, gonite de flăcări

În sudul statului american California a fost decretată duminică starea de urgenţă, după ce 11 incendii de pădure au provocat moartea unei persoane şi evacuarea a zeci de mii de oameni din zonele rezidenţiale.

Cele mai afectate sunt districtele Los Angeles, Orange, Riverside, San Bernardino, San Diego, Santa Barbara şi Ventura, flăcările pârjolind peste 12.000 de hectare de teren, a anunţat biroul de presă al guvernatorului Californiei, Arnold Schwarzenegger.

Singurul deces s-a înregistrat la 50 de kilometri de San Diego, unde un bărbat şi-a pierdut viaţa în lupta cu incendiul care îi cuprinsese casa. Alţi patru pompieri răniţi în circumstanţe asemănătoare au fost spitalizaţi în stare gravă. Arsuri au mai suferit încă 13 civili, iar flăcările au distrus 1.200 de hectare.

Sudul Californiei este afectat din luna martie de o secetă prelungită. Incendiile de la sfârşitul săptămânii trecute, ce s-au răspândit rapid din cauza vântului puternic, au izbucnit după o perioadă în care temperaturile au ajuns la aproape 30 de grade Celsius.

La Malibu, oraşul vedetelor de cinema şi al milionarilor, 1.500 de oameni au fost evacuaţi din cauza incendiilor. Printre locuinţele evacuate se numără cea a regizorului James Cameron şi cea a actriţei Olivia Newton-John. În plus, o parte a fermei actorului Sean Penn a căzut pradă flăcărilor.